Confidenţialitate


Luis Enrique este noul selecționer al Spaniei


Luis Enrique este noul selecționer al Spaniei

Federația iberică a anunțat luni pe pagina oficială că fostul antrenor al Barcelonei, Luis Enrique a fost numit în locul lui Fernando Hierro, ce fusese instalat la începutul Cupei Mondiale și a demisionat după eliminarea echipei în faza optimilor.

Luis Enrique are 48 de ani și a semnat un contract valabil până la finalul Euro 2020.

A fost votat în unanimitate, la propunerea președintelui forului spaniol, Luis Rubiales.

Ca jucător, Luis Enrique a evoluat ca mijlocaș la marile rivale Real Madrid și FC Barcelona, iar mai apoi, ca antenor al echipei catalane a cucerit în doar 3 ani 8 trofee: două titluri în La Liga, o Ligă a Campionilor, Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor și 3 Cupe ale Spaniei.

Le-a mai pregătit pe AS Roma și Celta Vigo, iar de anul trecut era liber de contract.

Amintim, Spania a venit la Cupa Mondială avându-l ca selecționer pe Julen Lopetegui, care a fost demis după ce a anunțat că a semnat un contract cu Real Madrid începând de luna viitoare.

În locul acestuia a fost numit în regim de urgență directorul tehnic al federației, Fernando Hierro, care a renunțat acum la orice funcție în forul fotbalistic iberic.


Ultimele stiri
Doi răniți în urma unei explozii urmate de incendiu la un apartament din Bacău. 22 de persoane au…

Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…

Meciul România-Turcia. Fotbaliștii „Generației de Aur” merg la Istanbul pentru a-i susține pe tricolori. Hagi: „Cineva o să…

Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…