Confidenţialitate


Luarea de ostatici dintr-un magazin parizian s-a încheiat sângeros


Presa franceză anunţă că luarea de ostatici dintr-un magazin din estul Parisului s-a încheiat cu uciderea agresorului de către trupele speciale sosite la faţa locului.

Corespondentul Al Jazeera la faţa locului relatează că 4 dintre persoanele sechestrate au murit. Informaţia este transmisă şi de agenţia Reuters, care citează surse din poliţie.

Se presupune că autorul luării de ostatici, Amedy Coulibaly, este cel care a asasinat, ieri, o poliţistă în capitala franceză.

Înainte de asaltul asupra magazinului, populaţia din împrejurimi a fost evacuată.

În acelaşi timp, forţele speciale au pătruns în tipografia unde se baricadaseră cei doi fraţi Kouachi, presupuşii autori ai masacrului de la redacţia săptămânalului Charlie Hebdo, unde – miercuri – 12 persoane au fost împuşcate mortal. Ambii fugari au fost ucişi. Persoana pe care o ţineau ostatică a fost eliberată.

Surse din anchetă spun că între cei 3 terorişti aveau legături între ei.


Ultimele stiri
Dronă prăbușită în județul Suceava. Nu au fost victime sau pagube materiale, transmite MapN | AUDIO

Victor Negrescu: „Momentul Siegfried Mureșan este doar o etapă”. PSD, încrezător că poate forma o majoritate în cazul…

Programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan: cuprinde 28 de domenii: de la pensii speciale la salarizare, TVA…

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul de premier desemnat: „Pierdem timpul”. „După modul…

Constanța: Mesaj ferm al Poliției după ce trei fete au bătut o adolescentă și au filmat agresiunea: „părinții…

Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează