Confidenţialitate


Londra a publicat textul acordului comercial cu UE | AUDIO


Londra a publicat textul acordului comercial cu UE | AUDIO

Marea Britanie a publicat textul acordului comercial semnat cu Uniunea Europeană, cu doar cinci zile înainte de a părăsi unul dintre cele mai mari blocuri comerciale din lume.

Documentul are peste 1.200 de pagini este însoțit și de acorduri pentru energia nucleară, schimbul de informații clasificate, energie nucleară civilă și o serie de declarații comune.

La mijlocul acestei săptămâni, Comisia Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord privind viitoarele relaţii, în condițiile în care măsurile de tranziţie post-Brexit expiră la 1 ianuarie.

Înțelegerea comercială este însoțită de un parteneriat în materie de securitate şi de un cadru privind standardele de guvernare.

Acordul privind comerţul liber prevede zero taxe vamale şi zero cote pentru toate produsele conforme cu reglementările privind originea.

Sunt menținute conexiunile aeriene, rutiere, feroviare şi maritime, deşi accesul britanic pe piaţa comună va fi mai redus decât ce poate oferi spaţiul comunitar.

În domeniul securităţii sociale, acordul îşi propune să asigure un număr de drepturi pentru cetăţenii europeni care lucrează ori se stabilesc în Regat, dar şi pentru cei britanici – din interiorul Uniunii Europene.

Ambele părţi s-au angajat să asigure standarde egale de protecţie în domenii precum mediul, contracararea schimbărilor climatice, taxele pe emisii de dioxid de carbon, drepturi sociale şi de muncă, transparenţă fiscală şi subvenţii. UE şi Marea Britanie au convenit asupra unui nou cadru comun de gestionare a stocurilor de pescuit

Acordul instituie, totodată, și un cadru de cooperare între autorităţi, inclusiv în domeniul judiciar, cooperarea între structurile de poliţie şi instituţiile judiciare, în principal pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi a terorismului.

Comisia Europreană propune ca tratatul să fie aplicat provizoriu, până pe 28 februarie, timp în care să meargă la ratificare în Parlamentul European, în cel britanic şi în cele 27 de parlamente naționale din statele membre ale Uniunii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Iulia Verbancu

 


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează