Confidenţialitate


Liga Națiunilor: Germania – Franța 0-0


Liga Națiunilor: Germania – Franța 0-0

A început competiția ce ia locul meciurilor amicale de fotbal inter-țări.
Întâlnirea de gală a fost cea dintre ultimele două campioane mondiale, Germania și Franța, încheiată fără gol marcat. Nemții au dominat și au avut mai multe ocazii pe Allianz Arena din Munchen, unde Les Bleus au aliniat aceeași echipă ca în finala cu Croația de la Moscova, cu excepția portarului Lloris, accidentat – înlocuit de Areola.
A fost singurul meci jucat aseară în Liga A, din care fac parte cele mai puterince 12 echipe ale Europei.
În Liga B, Țara Galilor a făcut scor cu Irlanda, 4-1, în timp ce Ucraina a învins cu 2-1 în Cehia după ce gazdele au deschis scorul încă din minutul 4, Konoplianka a egalat în finalul primei reprize iar Zincenko a marcat golul victoriei în prelungiri.
În al 3-lea eșalon valoric, în care se află și România, Norvegia a învins cu 2-0 Cipru iar Bulgaria s-a impus cu 2-1 în Slovenia, avându-l în poartă pe Iliev de la Astra Giurgiu.
Echipa națională va juca diserara de la 21:45 la Ploiești, fără spectatori, cu Muntenegru iar luni la Belgrad, cu Serbia.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează