Confidenţialitate


Legea care prevede închisoare pentru șoferii băuți, drogați sau fără permis care provoacă accidente mortale, la vot final în Senat


Legea care prevede închisoare pentru șoferii băuți, drogați sau fără permis care provoacă accidente mortale, la vot final în Senat

Legea care prevede închisoare pentru șoferii băuți, drogați sau fără permis care provoacă accidente mortale este luni pe ordinea de zi a Senatului la vot final. Inițiativa a fost depusă de PNL și PSD după ce o fetiță a fost omorâtă anul trecut de un șofer băut.

Inițiativa legislativă depusă anul trecut de senatorii Robert Cazanciuc, PSD, și Daniel Fenechiu, PNL, prevede eliminarea din Codul Penal a posibilității suspendării executării pedepsei cu închisoarea pentru acei șoferi care provoacă accidente mortale.

Mai exact, cei care vor fi găsiți vinovați de omor din culpă ar putea sta efectiv după gratii până la 10 ani dacă, în momentul în care au comis fapta, erau băuți, drogați sau nu aveau permis de conducere.

O inițiativă similară a fost respinsă în 2019 de Parlament. Acum a ajuns din nou pe circuitul legislativ, în condițiile în care România este primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere.

Potrivit inițiatorilor, în România 20.000 de persoane sunt trimise în faţa instanţelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influenţa drogurilor sau băuturilor alcoolice.

O parte semnificativă a accidentelor mortale din România, mai precizează autorii legii, este provocată de șoferi băuți, drogați sau fără permis, iar practica generală a instanțelor este de a da pedepse cu suspendare.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat, într-o postare pe Facebook din noiembrie anul trecut, că dedică această iniţiativă legislativă „memoriei Anastasiei, fetiţa care în 2022, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberată de un şofer fără permis, într-o goană nebună prin localitate”.

Senatul este, însă, prima Cameră în care este dezbătut proiectul. El va merge în Camera Deputaților, a cărei vot este decizional.

Citește și: Moțiune simplă împotriva lui Bode. USR și Forța Dreptei cer demisia ministrului, pe care îl acuză de plagiat


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO