Confidenţialitate


Lazio Roma a fost eliminată din Europa League


Lazio Roma a fost eliminată din Europa League

Arsenal Londra, Olympique Marseille, Atletico Madrid și Red Bull Salzburg sunt semifinalistele Europa League.

În returul sferturilor, cea mai mare surpriză au produs-o austriecii de la Salzburg, care au învins-o cu 4-1 acasă pe Lazio Roma, în fața căreia pierduseră în Italia cu 4-2. Lazialii au deschis scorul în minutul 55 prin golgeterul Ciro Immobile, gazdele au egalat după doar un minut, iar apoi au punctat de alte 3 ori în doar 4 minute, între minutele 42 și 46, prin Haidara, Hee-Chan Hwang și Lainer.

Marseille s-a calificat fără probleme, trecând cu 5-2 de Leipzig, care o învinsese în prima manșă cu 1-0.

Arsenal a remizat, 2-2 la TSKA Moscova, în fața căreia s-a impus cu 4-1 la Londra. Rușii au sperat până în minutul 75, când aveau 2-0, dar “tunarii” au punctat apoi prin Welbeck și Ramsey, asigurându-și prezența în faza următoare.

În fine, Atletico a avut emoții în Portugalia cu Sporting, unde a pierdut cu 1-0, după ce câștigaseră acasă cu 2-0. Golul a fost marcat de Montero în minutul 28.

Tragerea la sorți a semifinalelor Europa League va avea loc vineri la prânz, înaintea celei pentru Liga Campionilor.


Ultimele stiri
Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează