Confidenţialitate


”Lacătele iubirii” de pe podurile din Paris, vândute cu 250.000 de euro


”Lacătele iubirii” de pe podurile din Paris, vândute cu 250.000 de euro

Mai multe ”lacăte ale iubirii”, care, până în 2016, erau agăţate de cupluri de îndrăgostiţi de balustradele podurilor din Paris, în special pe Podul Artelor, au generat 250.000 de euro la o licitaţie caritabilă organizată sâmbătă în capitala Franţei în beneficiul refugiaţilor.

Licitaţia a fost perturbată de un protest al activiştilor extremei drepte franceze, informează Le Figaro.

La fel ca Francy Blackwood, o turistă americană care dorea să obţină ”o bucată din Paris”, câteva sute de îndrăgostiţi de capitala franceză au participat, sâmbătă, la punerea în vânzare a ”lacătelor iubirii” în cadrul unei licitaţii de caritate.

Câteva sute de mii dintre aceste lacăte, purtând prenumele sau iniţialele îndrăgostiţilor, erau agăţate de grilajele podurilor din Paris, generând probleme majore: o degradare durabilă a patrimoniului şi un risc pentru siguranţa vizitatorilor şi a parizienilor.

Primăria din Paris a decis punerea în vânzare a unei părţi dintre acele lacăte, în cadrul unei licitaţii caritabile.

Cele 165 de loturi au generat împreună 250.000 de euro la o licitaţie ce a durat patru ore, organizată la Crédit Municipal şi la care au participat câteva sute de persoane.

Au fost vândute 15 grilaje purtând sute de astfel de lacăte, cântărind până la 500 de kilograme, şi 150 de ”ciorchini” cu lacăte de mărimi diferite.

Licitaţia a fost urmărită şi pe internet, pe site-ul Interenchères. Printre câştigători s-au aflat colecţionari din Italia, Brazilia, Taiwan, Coreea de Sud, China şi Japonia.

Pentru a denunţa acest proiect, 10 activişti ai extremei drepte franceze au pătruns pentru scurtă vreme în sala în care a fost organizată licitaţia.

”Generaţia identitară!”, ”Bani pentru parizieni, nu clandestinilor!” au scandat ei timp de câteva minute, afişând o banderolă cu acelaşi slogan, înainte de a fi evacuaţi din sală.

Suma obţinută va fi donată în beneficiul a trei asociaţii umanitare care s-au implicat în ajutorarea refugiaţilor din Paris: Solipam, L’Armée du Salut şi Emmaüs Solidarité.

Asociaţia Emmaüs Solidarité a anunţat deja că va folosi această sumă pentru a construi spaţii de joacă pentru copii în cadrul centrului pe care îl administrează în Ivry-sur-Seine.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează