Confidenţialitate


La Ploieşti, ia startul Festivalul Toma Caragiu


La Ploieşti, ia startul Festivalul Toma Caragiu

8 teatre din Bucureşti, Ploieşti şi Craiova participă, începând de astăzi, la Festivalul de teatru Toma Caragiu, eveniment ajuns la a 5-a ediţie şi care este găzduit de oraşul Ploieşti.

Fără a avea caracter de competiţie, festivalul pune accentul pe rolul important pe care regizorul îl are într-un spectacol.

Maratonul cultural le va prilejui studenţilor întâlniri cu artişti consacraţi, precum actorul Claudiu Bleonţ şi coregraful Răzvan Mazilu.

Festivalul Toma Caragiu reuneşte pe aceeaşi scenă piese ale teatrelor Metropolis (Bucureşti), Uniteatru (Bucureşti), ACT (Bucureşti), Teatrul de Comedie (Bucureşti), 9G la TNB, Teatrul Toma Caragiu (Ploieşti), Teatrul Marin Sorescu (Craiova) şi Centrul Cultural Nicolae Bălcescu (Bucureşti).

Biblioteca Judeţeană din Ploieşti programează o audiţie publică dedicată maestrului Toma Caragiu, de la a cărui naştere se împlinesc 90 de ani.

Pentru prima dată în cadrul festivalului, organizatorii invită publicul în afara sălii convenţionale de teatru, două dintre spectacole urmând a fi jucate într-un showroom de automobile.

Preţul unui bilet la spectacole este de 50 de lei.

 


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează