Confidenţialitate


La Geneva, se reiau negocierile pentru pacea în Siria


La Geneva, se reiau negocierile pentru pacea în Siria

Cu o întârziere de câteva zile față de data stabilită inițial, la Geneva, se reiau negocierile pentru pacea în Siria.

Discuţiile din Elveția sunt mediate de Organizaţia Naţiunilor Unite.

În paralel, Rusia şi Iranul, susţinătoare ale regimului de la Damasc, şi Turcia, aliată a opoziţiei siriene, au încercat – fără succes – să determine cele două tabere combatante să ajungă la un consens. Un fragil armistiţiu este în vigoare de la sfârşitul lunii decembrie.

În conflictul armat, care va intra luna viitoare în cel de-al şaptelea an, au murit peste 300.00 de oameni şi câteva milioane au fost nevoiţi să se refugieze.

 

 


Ultimele stiri
România în Direct. „Șeful s-a supărat”. Este România lui Nicușor Dan isterică?

Salariile din TVR, mai mari decât în televiziunile private? Ce explicații oferă Adriana Săftoiu | AUDIO

Vâlcea: Cinci muncitori de pe platforma chimică, duși la spital în urma scurgerilor de clor la una dintre…

Pană globală a serviciilor Microsoft: Outlook, Teams și Copilot, afectate în 74 de țări, inclusiv România | AUDIO

Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări în UE. Reacția industriei de tutun | AUDIO

Eurovision Asia debutează la Bangkok. 11 țări intră în competiție la prima ediție a concursului | AUDIO

Ungaria reia producția cubului Rubik după mai bine de 40 de ani. Fabrica va produce un milion de…

Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează