Confidenţialitate


Kirk Douglas, în vârstă de 101 ani, a urcat pe scena Globurilor de Aur 2018 – VIDEO


Kirk Douglas, în vârstă de 101 ani, a urcat pe scena Globurilor de Aur 2018 – VIDEO

Actorul, regizorul și producătorul Kirk Douglas, pe numele real Issur Danielovitch Demsky, în vârstă de 101 ani, a urcat pe scenă, la cea de-a 75-a gală de decernare a Globurilor de Aur, care a avut loc duminică seară la Los Angeles.

Kirk Douglas a prezentat, alături de nora sa Catherine Zeta-Jones, nominalizările pentru categoria „cel mai bun film”. Câştigătorul a fost lungmetrajul „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”.

De-a lungul carierei sale de actor, Kirk Douglas a jucat în peste 90 de filme, faima sa fiind comparabilă cu a unor actori ca Sir Laurence Olivier sau Anthony Quinn.

Unul dintre cele mai celebre roluri ale sale este cel din ‘‘Spartacus”, regizat de Stanley Kubrick, unde a jucat cu un alt mare actor, Peter Ustinov.

Un rol la fel de important a fost cel din ”Lust for Life” pentru care a fost nominalizat a treia oară laOscar pentru interpretare. În acest film a jucat rolul pictorului Vincent Van Gogh și a evoluat alături de un alt mare actor, Anthony Quinn.

A câştigat un Oscar onorific în 1996, două Globuri de Aur , un premiu pentru întreaga carieră oferit de American Film Institute şi un Urs de Aur onorific decernat de organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.


Ultimele stiri
„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…