Confidenţialitate


Jurnalul de Bord: Ruta Voievodului Ștefan cel Mare leagă România de Moldova


Jurnalul de Bord: Ruta Voievodului Ștefan cel Mare leagă România de Moldova

Jurnalul de Bord din această săptămână îl scriem de pe Ruta Voievodului Ștefan cel Mare. Este cel mai nou proiect turistic lansat în comun de România și Moldova, în urmă cu doar câteva zile, la Târgul de Turism al României.

24 de obiective de pe teritoriul României și 30 din Republica Moldova au fost legate printr-o rută care ar trebui să încurajeze turismul în cele două țări. Nu este vorba despre o autostradă sau un drum propriu-zis, ci doar despre o rută simbolică prin care aveți ocazia să înțelegeți mai bine istoria și locurile pornind de la un numitor comun: Ștefan cel Mare.

Vecinii noștri au decis introducerea domeniilor viticole, a podgoriilor și a beciurilor domnești, astfel încât urmarea acestei rute este și un bun prilej pentru a degusta unele dintre cele mai bune vinuri moldovenești.

Urmând traseul, veți descoperi Cetatea Soroca, Manastirea Țipova, Orheiul Vechi, Manastirea Căpriana, cramele Cricova, Castelul Mimi, dar și Mileștii Mici.
Merită precizat că în anul 2005 „Colecţia de Aur” Mileştii Mici a fost înregistrată în Cartea recordurilor Guinness ca fiind cea mai mare colecţie de vinuri din lume. Vă așteaptă un adevărat orășel vinicol subteran, la 30 km sud de Chișinău.

Ruta Voievodului Ștefan cel Mare include în România Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Putna, Biserica din Pătrăuți, Mănăstirea Voroneț, Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, cu prezentarea frumoasele podgorii Vaslui, Radăuți, Huși, Odobești, Panciu, Botoșani și Hârlău.

Ștefan cel Mare și Sfânt a avut cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române, de 47 de ani. Așa că și moștenirea cultural lăsată de el este un ape măsură. Deși legendele îi atribuie lui Ștefan cel Mare construcția câte unei biserici după fiecare din luptele purtate, din pisaniile păstrate din epoca sa, el este atestat drept ctitor cert al unui număr de 21 de biserici.


Ultimele stiri
Ministrul Culturii retrage proiectul pilot care le-ar fi impus actorilor să raporteze în scris activitatea de la teatru:…

Romsilva a câştigat definitiv procesul pentru cele 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal | AUDIO

Gorj: O fetiță în vârstă de patru ani, adusă inconștientă la spital de mama ei. Medicii au anunțat…

Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea…

Piața Victoriei: Greve și proteste – risc de blocaj? Invitat este sociologul Vladimir Ionaș | AUDIO

Curtea de Apel București a respins cererea angajaților ASF, care solicitaseră anularea deciziei Guvernului de a le fi…

A fost inaugurat primul buncăr oncologic la Spitalul Universitar de Urgență din București. Managerul unității: „Tehnicile de radioterapie…

Rezistența Digitală” discutată la DEȘTEPTAREA

Cristian Tudor Popescu, despre discursul lui Sorin Grindeanu la dezbaterea cu primarii: „Retorisme și patetisme. Mă gândesc cu…

CCR ar putea amâna din nou decizia privind reforma pensiilor magistraților, după ce unul dintre judecători ar fi…