Confidenţialitate


Judecata de joi: De ce vrea Dragnea aurul României din Anglia (AUDIO)


Judecata de joi: De ce vrea Dragnea aurul României din Anglia (AUDIO)

Cristian Tudor Popescu: “Ai dont spic ingliș”, a răspuns nimeni altul decât președintele Camerei Deputaților și al partidului de guvernământ din România reporterului străin care l-a întrebat cum comentează votul pentru doamna Kovesi de la Bruxelles.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Traducerea zisei lui Dragnea: aș putea vorbi, tocmai v-am răspuns în engleză, dar n-o fac, pentru că sunt un bun român, flitul pe care vi-l dau e un act patriotic, trădătorii de țară vorbesc englezește, și cu cât vorbesc mai bine, cu atât sunt mai abitir niște vânduți.

„Ai dont spic ingliș” – adică mi se fâlfâie de ce-a votat Brucselu, ăia zic și că taxa noastră dragă pe lăcomie e rea, noi o să ne vedem de hăcuirea Justiției și Economiei din România, unde suntem jupâni.

Ba, cine știe, dacă ne ajută Dumnezeu și Rusia, poate reușim să fărâmăm și UE…

Asta au înțeles limpede parlamentarii europeni care au ales-o pe Kovesi: că atacurile tenace din România la adresa candidatei din România pentru Parchetul European sunt îndreptate, în fond, împotriva Uniunii Europene.

Parchetul European este creat pentru protejarea banilor Uniunii. Fraudele nu se petrec cu precădere în Franța sau în Germania, ci în țările din Est. Laura Codruța Kovesi a reușit să-i convingă pe membrii comisiei LIBE că are destulă experiență, curaj și verticalitate ca să lupte cu hoții de fonduri europene, care sunt, adesea, patronați chiar de guverne și de politicieni de rang înalt. A demonstrat-o în România.

Nu numai Kovesi a obținut locul întâi la Bruxelles, ci și hoții aflați la putere la București, care au reușit să pună România, în ochii Uniunii Europene, pe primul loc în topul sinistru al țărilor cu guverne și mișcări naționalist-xenofobe și agresiv antieuropene. Surclasăm Ungaria, Italia, Polonia sau Franța…

Însă votul de ieri s-ar putea să fie și Stalingradul mașinii de război PSD-ALDE. De 2 ani încoace le-au reușit toate blitzkrieg-urile împotriva Justiției, cum au vrut, așa au făcut: au vrut s-o destituie pe Kovesi, au dat-o jos, au vrut să distrugă completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți după pofta lui Dragnea, le-au ras, au avut chef să schimbe legile Justiției, le-au mutilat, și-au zis că ce bună ar fi o SECȚIE pentru terorizarea magistraților, și uite-o, e în plină acțiune.

Dar, cu toată mobilizarea de forțe calificată de parlamentari europeni ca îngrozitoare, nu au reușit să-i rupă picioarele Laurei Codruța Kovesi. Este prima înfrângere mare la scenă deschisă a haitei de monștri-țopârlani.

Și e o înfrângere prin vot. Asta spune tuturor românilor care sunt pe cale să-și piardă speranța de a mai trăi altfel decât sub Dragnea, Tăriceanu, T.Toader, Dăncilă, Ș. Nicolae, Nicolicea, Iordache, Grapini, Zoană, Țapardel, că se poate…

P.S.

Dragnea și Ș. Nicolae au depus la parlament un proiect de lege prin care rezerva internațională de aur a României, depozitată în Banca Angliei, să fie retrasă în țară. De ce? Probabil ca să nu pățească ce-a pățit Maduro – i-au blocat englezii conturile în aur ale Venezuelei când a început să tragă în populație…”


Ultimele stiri
În Prahova, instalaţiile sunt umplute cu apă, de vineri, la ora 23.00. Prin mesaje RoAlert populația e sfătuită…

Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…