Confidenţialitate


Protagonist al unui scandal sexual, Jozsef Szajer a demisionat din Fidesz


Protagonist al unui scandal sexual, Jozsef Szajer a demisionat din Fidesz

Politicianul ungar Jozsef Szajer a demisionat din partidul la putere în Ungaria al premierului Viktor Orban după ce a participat la o petrecere ilegală din Bruxelles descrisă de presă drept “o orgie” într-o perioadă de lockdown, informează miercuri cotidianul ungar Magyar Nemzet, preluat de agențiile de știri internaționale, citate de Agerpres.

“Acţiunile colegului nostru eurodeputat Jozsef Szajer sunt incompatibile cu valorile familiei noastre politice”, a declarat Viktor Orban, potrivit Magyar Nemzet.

”25 de bărbaţi goi” au fost găsiţi la etajul unui bar situat în centrul oraşului Bruxelles, conform La Derniere Heure.

Unul dintre participanţi, membru al Parlamentului European, a încercat să fugă prin jgheabul de la acoperişul clădirii la sosirea poliţiei, dar a fost reţinut de o patrulă venită ca întăriri.

“Bărbatul avea sânge pe mâini, posibil să se fi rănit în timp ce fugea”, a precizat la rândul său Parchetul din Bruxelles, care l-a identificat pe fugar doar cu iniţialele, S.J., născut în 1961.

Într-un comunicat dat publicităţii marţi, Szajer a confirmat că s-a folosit de funcţia sa de eurodeputat în timpul arestării şi a explicat că a fost apoi condus la domiciliu de poliţie.

Conform parchetului, circa 20 de persoane au fost sancţionate în total.

Jozsef Szajer a demisionat din Parlamentul European şi a declarat că se retrage din viaţa politică.

„Regret profund această încălcarea a restricţiilor anti-COVID. Am fost iresponsabil. Sunt pregătit să plătesc amenda prevăzută în acest caz (250 de euro – n.red)”, a explicat, într-un text transmis de PPE, Jozsef Szajer, un aliat de peste 30 de ani al lui Viktor Orban.

„Cer iertare familiei, colegilor şi alegătorilor mei”, a adăugat el, spunând că a fost o greşeală „strict personală”, fără a face alte precizări.

Cotidianul La Derniere Heure a descris petrecerea drept o „orgie”.


Ultimele stiri
Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

Consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu”. Dungaciu:…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?

Guvernul olandez cere ca elevii să nu mai aibă acces la telefoanele mobile cât timp stau la școală…

Chiriile din România au crescut cu peste 41% în al doilea trimestru al anului, înregistrând cea mai mare…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează