Confidenţialitate


Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea fi anulate definitiv


Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea fi anulate definitiv

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, a anunţat că, dacă Jocurile Olimpice de la Tokyo nu vor avea loc nici în vara anului viitor, vor fi anulate definitiv.

Amintim, JO au fost reprogramate pentru 2021, în perioada 23 iulie – 8 august, din cauza pandemiei.

„Înţeleg poziţia partenerilor noştri din Japonia”, a spus Thomas Bach, într-un interviu acordat celor de la BBC.

Oficialul CIO făcea referire la declaraţia lui Yoshiro Mori, preşedintele Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care a precizat că totul se va decide la finalul lunii aprilie 2021. Dacă pandemia nu va trece până atunci, JO se vor anula definitiv.

„Nu putem să angajăm încontinuu între 3.000 şi 5.000 de oameni pentru a reuşi să organizăm competiţia. Nu putem să schimbăm programul sportului din toată lumea şi, totodată, nu putem să îi lăsăm pe sportivi cu această incertitudine”, a spus Thomas Bach, preşedinte Comitetul Internaţional Olimpic, potrivit afp.com.

În plus, Thomas Bach a declarat că vor fi adoptate măsuri de „carantină pentru atleţi, staff-ul lor, dar şi pentru alţi participanţi”.

De asemenea, şeful IOC deplânge această situaţie, mai ales dacă JO se vor disputa fără spectatori.

„Nu vrem lucrul acesta, pentru că spiritul Olimpic este să îi unim pe fani. Asta face unic acesta Jocuri, pentru că vin spectatori din toate colţurile lumii pentru fiecare sport în parte şi se întâlnesc pe Stadionul Olimpic. Când vom avea o idee clară despre cum va arăta lumea pe 23 iulie 2021, atunci vom lua cea mai bună decizie”, a mai spus Thomas Bach.

Pe 24 martie, CIO a anunţat că JO de la Tokyo, programate iniţial pentru perioada 24 iulie – 9 august 2020, se vor muta în vara anului 2021, 23 iulie – 8 august.


Ultimele stiri
Germania, solidară cu România și Bulgaria după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră

Cum ar putea arăta cabinetul Niculescu. Adrian Zăbavă: „Un guvern combinat între miniștri politici și persoane tehnocrate”; „e…

Percheziții în București la suspecți care ar fi înșelat vârstnici | AUDIO

Iași: Mii de pelerini au ajuns în oraș pentru hramul Sfintei Parascheva. 1.500 de voluntari îi vor sprijini…

PNL și USR sesizează CCR privind numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune. Dimitriu: PSD și AUR…

Novak Djokovic a câștigat al 102-lea titlu din carieră, după abandonul lui Alex de Minaur la Beijing

Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează