Confidenţialitate


JO 2020: David Popovici, calificat în finala de 100 metri liber


JO 2020: David Popovici, calificat în finala de 100 metri liber

David Popovici s-a calificat în finala de 100 metri liber, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Românul a obținut al cincilea timp.

În prima semifinală, David Popovici a fost al patrulea, cu timpul de 47.72, primul loc fiind ocupat de americanul Caeleb Dressel (47.23).

Cea de-a doua semifinală a fost câştigată de rusul Kliment Kolesnikov.

Finala de 100 metri liber va avea loc joi.

David Popovici va lua startul şi în seriile probei de 50 m liber (vineri).

“Am venit aici setat să fac cât de bine pot eu, am şi reuşit. Şi nu aş putea să fiu mai satisfăcut. Aştept să-mi reproşeze antrenorul, eu nu pot decât să mă bucur şi o să se bucure şi el, sunt sigur. Scopul meu iniţial nu a fost să iau medalie, a fost câştig cât de multă experienţă se poate, să le pot arăta tuturor la ce nivel pot să aduc crawl-ul. Eu nu consider că am pierdut medalia, consider că am câştigat locul patru”, a declarat sportivul român.

“Sunt al patrulea cel mai bun din lume. Am îndrăznit să visez la o medalie, dar nu acesta a fost scopul şi primul gând cu care am venit aici a fost să dau cât de tare pot eu. Mi-am făcut un best time şi nu aş putea fi mai satisfăcut. Faptul că am fost la două sutimi de medalie îmi arată cât de strălucitor este viitorul. A fost foarte frumos, vedeam fotografii, vedeam tribuna, vedeam mâini ridicate, ştiam că de acasă se uită toată lumea şi toată România. Vă mulţumesc că v-aţi trezit!”, a spus tânărul la TVR1.

La începutul lunii, Popovici stabilea un nou record mondial de juniori la Roma, 47 sec 30/100, cucerind şi medalia de aur la Europenele de juniori.

Înotul a contribuit la palmaresul României de la Jocurile Olimpice un număr de nouă medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi patru de bronz.

Ultimele medalii olimpice cucerite de înotătorii români datează de la JO 2004 de la Atena, când Alina Potec a obţinut aurul la 200 m liber, iar Răzvan Ionuţ Florea a fost medaliat cu bronz la 200 m spate. El a rămas şi singurul băiat care a urcat pe podium până acum la olimpiadă.

Din 1952, de la prima participare la întrecerile olimpice de înot, reprezentanţii României nu au mai lipsit decât de la două ediţii ale JO, în 1964 şi 1976.

FOTO: COSR


Ultimele stiri
Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…