Confidenţialitate


Jeff Bezos, primul om din lume cu o avere de peste 200 de miliarde de dolari


Jeff Bezos, primul om din lume cu o avere de peste 200 de miliarde de dolari

CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, a ajuns să aibă o avere de peste 202 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires Index.

El a devenit astfel, prima persoană din lume care a depăşit pragul de 200 de miliarde de dolari.

Bezos este acum este mai bogat cu 78 de miliarde de dolari decât Bill Gates, cofondatorul Microsoft, ocupantul poziţiei secunde în topul celor mai bogaţi oameni din lume, scrie CNBC.

Bezos a devenit cel mai bogat om din istoria recentă din 2018, când averea sa personală a depăşit 150 de miliarde de dolari. A devenit cel mai bogat om din lume în 2017.

Jeff Bezos are cea mai mare parte a averii în acţiuni Amazon, iar acestea au atins cote record în aprilie pe fondul cererii fără precedent din partea consumatorilor, în contextul pandemiei de COVID-19 şi a lockdown-ului.

Începând de miercuri, Amazon valorează mai mult de 1,7 trilioane de dolari, ceea ce o face a doua cea mai valoroasă companie din S.U.A., după Apple.

Averea lui Bezos ar fi atins mai repede pragul de 200 de miliarde de dolari, dacă nu ar fi fost divorţul său de MacKenzie Scott.

Fosta soţie a lui Jeff Bezos se află acum pe locul 13 în Indexul miliardarilor şi a devenit una dintre cele mai bogate femei din lume în urma divorţului, când a primit o participaţie de 4% din acţiunile Amazon, ceea ce i-a oferit o avere de 37 de miliarde de dolari. Averea ei personală se ridică acum la peste 66 de miliarde de dolari.


Ultimele stiri
Premierul desemnat, mesaj după dezbatere: „Guvernul Bolojan a aprins lumina, iar guvernul pe care îl propun va ține…

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…

Alertă de securitate la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Aeronava a aterizat în siguranță…

Marocul va avea pentru prima dată o femeie în fruntea guvernului. Fatima Ezzahra El Mansouri, desemnată pentru formarea…

Craiova: Ultimele pregătiri pentru Târgul de Crăciun din acest an. Tema ediției din 2026 va fi „Tărâmul elfilor”…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează