Confidenţialitate


Italia refuză să primească o navă cu migranți


Italia refuză să permită acostarea unei nave cu migranţi în oricare din porturile sale şi a cerut Maltei să îşi deschidă porţile pentru transportul respectiv, a declarat duminică un oficial, sub rezerva anonimatului, pentru agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Ministerul de interne de la Roma nu a comentat.

Nava “Aquarius”, folosită de organizaţia umanitară SOS Mediteranee, are la bord 629 de migranţi, dintre care 123 de minori neînsoţiţi şi încă 11 copii, precum şi şapte gravide, arată un mesaj al organizaţiei în reţeaua Twitter.

Cei mai mulţi au fost salvaţi în cursul a şase operaţiuni diferite, în largul coastelor Libiei, iar unii au fost transferaţi pe “Aquarius” chiar de nave italiene.

Malta a comunicat că nu are nicio legătură cu operaţiunea de salvare, ceea ce – potrivit agenţiei citate – deschide perspectiva unui conflict diplomatic între cele două state membre ale Uniunii Europene.

Guvernul maltez a transmis că operaţiunile de salvare au fost efectuate în apele internaţionale ale Libiei şi coordonate de italia, iar “Malta nu este nici autoritatea competentă, nici cea coordonatoare în acest caz. Malta va respecta legislaţia aplicabilă”.

Reuters observă că astfel de nave cu migranţi din Mediterana ajung aproape întotdeauna în porturile italiene.

În ultimii ani, au intrat pe această cale în peninsulă peste 600.000 de migranţi. Numai la sfârşitul acestei săptămâni, au fost salvaţi de pe mare peste 1000 de oameni care încercau să ajungă în Europa, arată un bilanţ difuzat de agenşia DPA.

În campania electorală, Salvini a promis că va opri fluxul migrator. Cazul “Aquarius” este primul în care ar putea acţiona în acest sens din funcţia de ministru. Ministerul de interne de la Roma nu a comentat.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează