Confidenţialitate


ITALIA: Grav accident de autobuz la Roma


ITALIA: Grav accident de autobuz la Roma

În jur de 40 de persoane au fost rănite, miercuri, la Roma, capitala Italiei, după ce un autobuz a intrat într-un copac.

Unele dintre victime sunt în stare critică.

Mai multe ambulanțe au fost mobilizate la locul accidentului.

Vehiculul de transport în comun a ieşit de pe carosabil şi a lovit un arbore de pe marginea drumului.

Rănit și în stare de șoc, șoferul a fost supus primelor teste, care au indicat că nu consumase alcool sau droguri. Telefonul mobil i-a fost confiscat pentru a se verfica dacă acesta i-a distras atenția în timpul ce conducea autobuzul, potrivit La Repubblica.

Ipoteza unei probleme de sănătate este, de asemenea, investigată.

Zona a fost închisă traficului rutier.

Copacul respectiv va fi tăiat, întrucât există riscul să se prăbușească și să devină un pericol pentru trecători.


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO