Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene
Sursa foto: Shutterstock
Organizația pentru Energie Atomică din Iran a anunțat vineri că uzina de procesare a uraniului de la Ardakan, din provincia Yazd, a fost vizată de atacuri aeriene americano-israeliene, potrivit Agerpres.
„Uzina Ardakan a fost ținta unui atac efectuat de inamicul americano-sionist”, a transmis organizația pe canalul său de Telegram, adăugând că incidentul „nu a dus la nicio eliberare de material radioactiv”.
La scurt timp după acest anunț, armata israeliană a confirmat că a lovit o uzină de tratare a uraniului în aceeași provincie.
„Forțele israeliene au atacat singura astfel de instalație din Iran utilizată pentru producerea materialelor necesare procesului de îmbogățire a uraniului”, se arată în comunicatul armatei, care subliniază că Israelul „nu va permite Iranului să avanseze cu programul său de arme nucleare”.




