Confidenţialitate


Investigaţie privind noi posibile efecte adverse ale vacinurilor Pfizer şi Moderna


Investigaţie privind noi posibile efecte adverse ale vacinurilor Pfizer şi Moderna

Agenţia Europeană a Medicamentului investighează noi posibile efecte secundare ale vaccinurilor Pfizer şi Moderna.

Este vorba de trei noi afecţiuni raportate de un număr mic de persoane după vaccinarea împotriva COVID-19.

O formă de reacţie alergică a pielii, inflamaţia rinichilor, şi sindromul nefrotic, adică o tulburare renală caracterizată prin pierderi mari de proteine urinare – sunt cele trei afecţiuni investigate de Agenţia Europeană a Medicamentului, după vaccinarea anti-COVID cu Pfizer şi Moderna.

Agenţia nu a oferit detalii despre câte persoane vaccinate au reclamat noile afecţiuni, dar a precizat că a cerut mai multe date de la companii.

Un studiu din Israel a arătat că a treia doză de Pfizer are efecte secundare similiare cu cele de la a doua.

Luna trecută, Agenţia a constatat o posibilă legătură între o inflamaţie cardiacă foarte rară şi vaccinurile care utilizează tehnologia ARNm.

Cu toate acestea, autoritatea europeană de reglementare şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au subliniat că beneficiile acestor vaccinuri sunt mai mari decât orice riscuri.


Ultimele stiri
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți