Confidenţialitate


Întreruperi de curent în mai multe zone din țară, din cauza ninsorilor abundente


Întreruperi de curent în mai multe zone din țară, din cauza ninsorilor abundente

Aproximativ 500 de consumatori din staţiunea Lacu Roşu şi municipiul Gheorgheni au rămas fără energie electrică luni dimineaţa, din cauza ninsorii care a avariat posturile de transformare.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, zece posturi de transformare sunt nealimentate cu energie electrică, afectând 477 de utilizatori din Lacu Roşu şi parţial din Gheorgheni, iar echipajele distribuitorului de energie electrică intervin în teren pentru remedierea defecţiunilor.

Judeţul Harghita se află până luni dimineaţă sub incidenţa unui cod galben meteo, fiind prognozate ninsori cu strat de zăpadă de până la 20 de centimetri, viscol, gheţuş şi vânt cu rafale de 50-70 km/h, notează Agerpres.

Numărul consumatorilor nealimentaţi cu energie electrică în Alba a crescut, luni dimineaţa, la peste 10.400, după ce, în cursul nopţii, erau în jur de 7.800 de utilizatori afectaţi.

Potrivit unui comunicat publicat luni de Distribuţie Energie Electrică România, în judeţul Alba erau luni, la ora 8.00, un număr de 10.428 de utilizatori afectaţi, din localităţile Sohodol, Vidra, Avram Iancu, Bistra – parţial, Sălciua, Ocoliş, Poşaga, Câmpeni – parţial, Poiana Vadului, Albac, Vinţa, Lupşa, Abrud, Bucium, Mogoş şi Lungeşti.

Din peste 90 de mii  gospodării rămase fără curent electric în weekend, duminică seară, la ora 20.00, mai erau probleme pentru cel puțin 17 mii de consumatori, arată ultimele date publicate de Ministerul Energiei.

Cele mai afectate au fost localitățile din județele Alba, Mureș și Sibiu.

Echipele de intervenție reiau luni lucrările pentru repararea avariilor la instalațiile electrice, avarii apărute în urma copacilor doborâți de viscol peste liniile de electricitate și a fenomenului de ploaie înghețată.


Ultimele stiri
București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează