Confidenţialitate



Interviul de Zece, de Cătălin Striblea | Mircea Bravo și Cristian Ilișuan: “Pandemia ne-a arătat cine suntem la puterea a treia” | VIDEO


Interviul de Zece, de Cătălin Striblea | Mircea Bravo și Cristian Ilișuan: “Pandemia ne-a arătat cine suntem la puterea a treia” | VIDEO

Mircea Bravo vorbește la Interviul de Zece, de Cătălin Striblea, despre umorul său civic, după cum îi spune, dar și despre țara în care trăim împreună.

Mircea spune că este timpul ca România să-l cunoască și pe cel din spatele proiectului.

Cristian Ilișuan este regizor, scenarist și omul căruia i se datorează o parte importantă a clipurilor pe care le știe tot internetul.

“Suntem o echipă, dar lumea mă cunoaște doar pe mine. Este timpul să corectăm asta”, spune Mircea.

 


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…