Confidenţialitate


Interviul de Zece, de Cătălin Striblea: Adelina Toncean, Asociația Blondie: “O doctoriță a dat cu banul ca să salveze unul dintre doi copii” | VIDEO


Interviul de Zece, de Cătălin Striblea: Adelina Toncean, Asociația Blondie: “O doctoriță a dat cu banul ca să salveze unul dintre doi copii” | VIDEO

Invitata lui Cătălin Striblea, la Interviul de Zece, este Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, care duce copii abandonați la tratament în străinătate.

Am stat de vorbă cu Adelina Toncean doar cu câteva ore înainte unui nou zbor către Milano, zbor cu care mergeau la operații copii foarte bolnavi, abandonați în spital.

Acesta este al 50-lea zbor doar în pandemie. Asociația Blondie este numită după fiul adoptiv al Adelinei, Cristian, alintat cu acest nume.

Blondie a murit la mai puțin de 14 ani pentru că boala sa putea fi tratată doar în primul an de viață. Adelina spune c-a suferit de boala copilului abandonat, căci nimeni nu s-a ocupat de el.

Interviul nostru pornește de la acest cel mai recent zbor. Cine sunt copiii care au parte de ajutor?

 


Ultimele stiri
Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…