Confidenţialitate


Constanța: Inspector de la Apele Române Dobrogea Litoral, prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită. A fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile | AUDIO


Constanța: Inspector de la Apele Române Dobrogea Litoral, prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită. A fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Făcea controale pe plajele de pe litoral și cerea bani operatorilor economici pentru a nu-i amenda sau pentru a le da sancțiuni mai blânde. Este cazul unui inspector de la Apele Române Dobrogea Litoral care a fost prins în flagrant de procurorii DNA Constanța în timp ce primea o mită de 10.000 de lei de la un comerciant.

DNA Constanța a început urmărirea penală și a dispus cercetarea sub control judiciar, pe 60 de zile, a lui Ștefan Cosmin Gearâp, inspector de specialitate la Apele Române Dobrogea Litoral. Cel vizat de procurorii anticorupție lucrează de 20 de ani la Apele Române și răspundea de plajele din sudul litoralului.

Potrivit DNA, la începutul lunii septembrie, inspectorul ar fi pretins bani de la un operator economic pentru a nu-i da o amendă prea mare după ce acesta și-ar fi extins ilegal terasa pe plajă. I-ar fi promis că nu îi va mai aplica alte sancțiuni.

Flagrantul a avut loc luni, când procurorii DNA l-au surprins pe inspector când primea 10.000 de lei de la afacerist.

Cât timp se află sub control judiciar, inculpatul Ștefan Cosmin Gearâp are, printre altele, interdicția de a-și exercita funcția de inspector de specialitate la Apele Române Dobrogea Litoral.

Procurorii fac precizarea că „punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează