Confidenţialitate


Îngerii păzitori dintre noi – GALERIE FOTO


Îngerii păzitori dintre noi – GALERIE FOTO

Există oameni pe care nu îţi doreşti să-i întâlneşti, dar vrei să fie acolo, alături de tine, când ai mai mare nevoie. Nu sunt eroii buletinelor de ştiri, nici invitaţii emisiunilor de zi cu zi de la TV, deşi faptele lor sunt de cele mai multe ori eroice.

Nu ies în faţă. Nu au timp pentru aşa ceva şi nici nu simt că acesta le-ar fi rolul. Ei sunt salvatorii care sunt la un apel distanţă de cei aflaţi în situaţii delicate.

Uneori îşi arată îndemânarea sau dotările într-un cadru mai relaxat, la demonstraţii publice, parade sau cu ocazia unor zile ale porţilor deschise, dar de cele mai multe ori singurul contact pe care îl are fiecare dintre noi cu ei este în momentele cele mai dificile.

ISU Bucureşti-Ilfov arată o parte din activitatea echipelor de intervenţie pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ISUBIF , imaginile şi poveştile postate aici inspirând şi titlul acestui articol.

După o vizită în galeria foto de mai jos s-ar putea să priviţi cu alţi ochi “îngerii” de lângă noi, iar la următorul girofar văzut în oglinda retrovizoare să simţiţi că trebuie să-i ajutaţi pe salvatori să ajungă mai repede la destinaţie, nu doar pentru că legea spune aşa, ci pentru că îi ajutaţi să-şi îndeplinească rolul. De a fi oamenii speciali care ne sunt alături la nevoie.



FOTO: ISU B-IF


Ultimele stiri
Percheziții la Parchetul Curții de Apel Constanța într-un dosar de corupție. Doi procurori sunt vizați

ANRE va introduce un sistem de evaluare pentru furnizorii de energie și gaze. Consumatorii vor putea lăsa recenzii…

Ce măsuri poate lua ANRE pentru blocarea „băieților deștepți” din energie. Șeful instituției, George Niculescu: Cea mai mare…

Plutonierul care l-a văzut pe băiețelul de cinci ani, căutat timp de două zile la Sebeșu de Sus:…

Amenzi mai mari pentru gălăgie și muzică la volum ridicat. Camera Deputaților a adoptat legea | AUDIO

Donald Trump a ajuns în China. Discuțiile cu liderul Xi Jinping vor viza, printre altele, comerțul și conflictele…

Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…