Confidenţialitate

INFOMANIA • 7 noiembrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

România va avea, luni dimineaţă, un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de aproape 98% din capacitatea totală, potrivit Transgaz.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sunt cu 700 de milioane de metri cubi de gaze în plus înmagazinate.

Pragul minim de 80%, convenit la nivel european, a fost depășit la jumătatea lunii septembrie.

Săptămâna trecută, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, spunea că nu aveam niciun motiv să considerăm că la iarnă vor fi probleme cu asigurarea aprovizionării, dacă regimul termic va fi unul normal.

Totodată, producţia de cărbune a fost majorată, pentru a compensa nivelul mai scăzut de umplere a lacurilor de acumulare.

Vântul care a bătut în ultimele două zile în sudul şi sud-estul țării a sporit cantitatea de energie din surse eoliene, asigurând cele mai mari cantităţi din producţia la nivel naţional, estimate la peste o treime din total.

Producţia întregului sistem energetic a depăşit consumul. Excedentul de electricitate a fost de aproape o mie de megawaţi.

Săptămâna aceasta, aleșii vor căuta noi soluții pentru prețurile la lemnele de foc. Compensarea la 400 de lei pe metru cub nu și-a atins scopul, ci a blocat piața de profil, crescând vânzările la negru. Premierul Nicolae Ciucă a fost nevoit să admită eșecul.

La rândul său, ministrul Mediului, Barna Tánczos, a spus că modificările se vor face în Camera Deputaților, unde se află ordonanța adoptată de guvern.

Bucureștiul așteaptă să vadă și deciziile europene pentru gestionarea crizei facturilor la energie.

Miniştrii Economiei şi Finanţelor din zona euro (Eurogrup) se reunesc pentru analiza, luni, pentru a căuta soluții pentru frânarea scumpirii energiei, din dorința de a evita subvenţiile generalizate, care pot spori inflaţia.

Riscul recesiunii a determinat statele comunitare să adopte măsuri care diferă ca modalitate şi dimensiune financiară, de la pachetul de 200 miliarde euro ajutoare aprobat de Germania, până la excepţia iberică pentru plafonarea preţului gazelor în Spania şi Portugalia, şi scăderile generalizate de TVA la electricitate şi gaze.

Miniştrii vor dezbate, mai concret, sugestia șefei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care săptămâna trecută a spus că reducerea facturilor se va putea obţine cu măsuri prin care statele membre să subvenţioneze populației o parte fixă din consumul de energie şi restul să se plătească la preţul pieţei, deoarece va permite încurajarea în continuare a diminuării cererii de energie.

Rușii îi acuză pe ucraineni că au atacat barajul hidroelectric de la Nova Kahovka, din regiunea sudică Herson.

Forțele de ocupație susțin că atacul a fost o “tentativă de a crea condiţiile unei catastrofe umanitare”.

În ultimele săptămâni, Kievul a acuzat Moscova că “a minat barajul”, un scenariu respins de invadatori.

Imensul baraj de la Nova Kahovka, aflat pe fluviul Nipru în amonte de Herson, unde forţele ucrainene au înregistrat succese, a căpătat o semnificaţie strategică vitală în ultimele săptămâni.

Începând din octombrie, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc că intenţionează să distrugă barajul, ceea ce ar inunda o mare parte din zona aflată în aval şi ar provoca cel mai probabil distrugeri majore în oraşul Herson.

Autoritățile capitalei ucrainene Kiev iau în calcul evacuarea totală a celor circa 3 milioane de locuitori, în cazul în care orașul s-ar confrunta cu o întrerupere completă a utilităților pe timp de iarnă.

Primarul Vitali Kliciko a îndemnat locuitorii să nu excludă ideea unei mutări temporare dacă nu vor mai avea apă, electricitate și căldură.

Liderii de la Kiev acuză Kremlinul că printr-o strategie a “înghețului” va încerca să pună și mai multă presiune asupra populației Ucrainei, și așa puternic afectată de cele 8 luni de război.

Summitul mondial pe tema schimbărilor climatice a început în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. Timp de două săptămâni, liderii politici vor negocia soluții.

Șeful diplomației egiptene, Sameh Shoukry, a cerut ca actualele crize alimentară şi energetică, generate de invazia rusă în Ucraina, să nu împiedice acţiunile împotriva încălzirii climatice.

Ultimii 8 ani au fost cei mai calzi din istoria măsurătorilor meteo. “Schimbarea se produce cu o viteză catastrofală”, a avertizat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres.

Activişti pentru mediu din Germania au organizat un protest în Bavaria, la Castelul Neuschwanstein, amplasând un banner cu mesajul “Justiţie climatică acum” pe un pod din spatele celebrei atracţii turistice.

Sâmbătă, la Madrid, activişti pentru climă s-au lipit de ramele a două picturi celebre în întreaga lume ale maestrului spaniol Francisco de Goya din Muzeul Prado, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de acţiuni de protest care au vizează opere de artă din întreaga Europă.

Protestatarii au încercat să se lipească de sticla care acoperă “Fata cu un cercel de perle” a lui Vermeer, de la Haga, iar alţii au aruncat supă peste “Semănătorul” lui Van Gogh din Roma şi pe unul dintre tablourile cu floarea soarelui ale aceluiaşi artist de la Londra.

Cu câteva zile mai târziu decât se anunțase inițial, circulaţia vehiculelor mai grele de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate transportului de persoane, va fi închisă de luni dimineață, de la ora 7:00, pe DN7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Încep lucrările de punere în siguranţă a suprastructurii podului de peste râul Topolog, în localitatea vâlceană Milcoiu.

Cinci persoane au fost rănite, duminică seară, în coliziunea dintre două autoturisme pe Drumul Județean 203H, între localitățile buzoiene Topliceni și Râmnicu Sărat. Șoferul vinovat, un tânăr în vârstă de 35 de ani, era băut şi nici nu deţinea permis de conducere.

Alte trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs la Haţeg, în judeţul Hunedoara. Un autoturism şi două motociclete s-au izbit. Victimele au ajuns la spital.

—-

Autoritățile au activat planul roşu de intervenţie, duminică seara, după ce tavanul fals al unui restaurant din orașul Brăila s-a prăbuşit.

La momentul respectiv, în incintă se aflau 60 de persoane, care participau la o petrecere privată.

3 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila.

Parchetul Militar anchetează cazul soldatului francez care a fost găsit mort într-un hotel din București. Bărbatul avea o rană în zona gâtului, dar nu s-au găsit urme de forțare a ușii de acces.

Potrivit unor surse judiciare, criminaliștii iau în calcul varianta sinuciderii.

Suspectaţi că au furat motorină din trenurile aflate în Gara CFR Saligny, trei tineri au fost reţinuţii de polițiștii constănțeni.

Indivizii ar fi acționat în repetate rânduri. Ultima dată, grupul a fost prins în flagrant.

Polițiștii din Alba Iulia au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte după ce mai multe cruci din cimitirul municipal au fost marcate, înainte de Ziua Morților, cu vopsea portocalie. Vizate au fost locurile de veci pentru care nu au fost achitate taxele.

Primarul Gabriel Pleșa s-a “delimitat” de gestul administratorilor cimitirului.

Un incendiu a izbucnit în internatul Liceului Sportiv din municipiul Sebeş, cu degajări mari de fum din două dormitoare, fără ca în incintă să fie vreo persoană.

Pompierii fac cercetări pentru a descoperi sursa flăcărilor.

Ministerul Sănătăţii a raportat 180 de noi infecții cu SARS-CoV-2, în scădere cu mai mult de o sută faţă de ziua anterioară. Cele mai multe cazuri sunt în Bucureşti (64).

La momentul actual, peste 600 de pacienți Covid sunt spitalizați. Alte două decese au fost asociate bolii.

Ministrul Sănătăţii susține că recenta vizită de o săptămână în Cuba nu a fost o excursie, ci “o oportunitate de a găsi soluții pentru pacienți”.

Alexandru Rafila a declarat că a vizitat două spitale de pe insulă, pentru a vedea cum se administrează anumite medicamente pentru boli care în România nu au un răspuns, cum ar fi “piciorul diabetic”.

Ministrul Muncii spune că, la nivel guvernamental, se discută despre o majorare a pensiilor cu 10 procente.

Potrivit lui Marius Budăi, vârstnicii cu venituri mici şi categoriile vulnerabile vor primi sprijin suplimentar mai ales pe perioada iernii. Executivul de coaliție lucrează la construcţia bugetului pe anul viitor.

În Italia, organizaţiile neguvernamentale critică decizia noului guvern de centru-dreapta, care nu mai permite debarcarea tuturor refugiaţilor aflaţi la bordul navelor umanitare. De duminică, doar femeile, copiii şi persoanele bolnave mai pot ajunge pe ţărm.

Proteste de stradă față de controversata hotărâre au fost organizate la Catania şi Veneţia.

Nemulțumiți de salarii, asistenții medicali din Marea Britanie se pregătesc de grevă.

Sindicatele cer lefuri mai mari cu 5 procente peste rata inflaţiei, care în prezent este de 12% în Regat. Sistemul britanic de sănătate se confruntă cu o criză majoră de forţă de muncă.

Parlamentarii iranieni au îndemnat justiţia să “se ocupe în mod decisiv” de responsabilii protestelor din ultimele săptămâni. Regimul ultraconservator de la Teheran încearcă să suprime cea mai mare manifestare de disidenţă din ultimii ani.

Manifestațiile antiguvernamentale au izbucnit, în septembrie, după moartea unei tinere ajunse în arestul poliţiei moravurilor pentru că ar fi încălcat codul vestimentar. Activiștii pentru drepturile omului susțin că peste 300 protestatari au fost ucişi de forțele de ordine represive.

În ultima zi a vizitei sale apostolice în Bahrein, Papa Francisc s-a rugat pentru Libanul “atât de încercat” şi pentru “Ucraina martirizată”, făcând un nou apel la pace. Suveranul pontif a oficiat, sâmbătă, o liturghie în faţa a aproximativ 30.000 de persoane adunate pe un stadion la Riffa. Papa Francisc s-a întors la Vatican.

Papa Francisc a mai condamnat şovinismul masculin din cadrul Bisericii Catolice. Potrivit lui, femeile cu funcţii de conducere au sprijinit Cetatea Vaticanului mai mult decât bărbaţii.

Doi spectatori au fost uciși, iar alţi 11 au fost răniţi la o cursă de raliu organizată în Belgia (Rallye du Condroz). Unul dintre piloți a ieșit în decor și a intrat în plin în mulțime.

Cauzele accidentului sunt investigate. Proba a fost întreruptă.

Ceremoniile de premiere au fost anulate.

Cel puţin 19 persoane au murit într-un accident aviatic produs în Tanzania.

Aparatul, un ATR42, s-a prăbușit în Lacul Victoria, cel mai mare din Africa, pe când se pregătea să aterizeze pe aeroportul din apropierea oraşului Bukoba.

Cei doi piloți au supraviețuit și au alertat turnul de control. 24 de pasageri au fost salvați, reușind să reziste prinși de epava scufundată aproape în întregime, fiind duși ulterior la spital.

Premierul tanzanian a decretat doliu național și a cerut o anchetă.

Accidentul s-a produs în condiții de furtună.

În derbiul bucureștean din etapa a 17-a a Superligii, FCSB a învins Rapid cu 3-1.

La meciul de duminică seara au asistat peste 31.000 de spectatori în tribunele Arenei Naționale, nou record de asistență în acest sezon – potrivit Gazetei Sporturilor.

Înainte de meci, jandarmii au găsit petarde ascunse pe stadion.

Grație acestui succes, FCSB a urcat până pe locul 7 în clasament, la 3 lungimi distanță de play-off.

Tot duminică, Chindia a învins FC Hermannstadt cu 1-0. Echipa din Târgovişte la șase meciuri fără înfrângere

Luni, de la ora 21:00, CFR Cluj se confruntă cu U Craiova.

La Europeanul de handbal feminin, România se duelează cu Franța, luni seară, de la 21 de 30 de minute.

În prima confruntare din grupă, tricolorele pregătite de Florentin Pera au pierdut în fața olandezelor.

Portarul Iulia Dumanska s-a accidentat.

Miercuri este programat duelul cu Macedonia de Nord.

Europeanul este găzduit de Slovenia (Ljubljana, Celje), Macedonia de Nord (Skopje) şi Muntenegru (Podgorica).

Primele trei clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în Grupele Principale, fază a competiției în care acestea acced doar cu punctele câștigate împotriva celorlalte echipe calificate.

Naționalele clasate pe primele două locuri din Grupele Principale se vor confrunta în semifinalele competiției.

România a încheiat fără medalie participarea la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică, găzduite de Liverpool.

​Gabriel Burtanete a ocupat locul 4 în finala probei de sărituri (14.533 puncte), depășit fiind de armeanul Artur Davtyan (15.050 puncte), filipinezul Carlos Edriel Yulo (14.950) şi ucraineanul Igor Radivilov (14.733).

România a devenit campioană mondială la Fitness Challenge, competiţie ce s-a desfăşurat în Spania.

În finală, fetele noastre le-au învins pe unguroaice, doborând şi recordul mondial pentru numărul de repetări, a anunțat Federaţia Română de Culturism şi Fitness.

În cadrul aceluiaşi campionat mondial, lotul tricolor și-a adjudecat trei medalii de aur, două de argint şi trei de bronz.

Holger Rune a reușit victoria carierei sale în tenis. Danezul în vârstă de 19 ani a câștigat finala turneului ATP Masters 1000 de la Paris, învingându-l pe sârbul Novak Djokovic, scor 3-6, 6-3, 7-5.

Partida a durat 2 ore și 34 de minute.

Grație acestui triumf, Holger Rune va accede în Top 10 ATP.

Accidentat, spaniolul Carlos Alcaraz, lider în ierarhia masculină, a anunțat că se retrage de la ultima mare competiție a sezonului.

Locul ibericului va fi luat de americanul Taylor Fritz. Turneul Campionilor de la Torino va debuta pe 13 noiembrie.

Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat pentru prima oară în cariera sa titlul de campion mondial la MotoGP.

Italianul a devenit cel dintâi pilot al echipei Ducati după australianul Casey Stoner (2007) care devine campion mondial.

Deși valorile termice vor marca o scădere față de intervalul anterior în sud, vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări în vest și nord-vest, iar spre seară și în centru unde temporar va ploua slab, iar în restul teritoriului va fi variabil, cu nebulozitate stratiformă la începutul zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 19 grade. Dimineața, pe spații mici în zonele joase va fi ceață.

În zonele de munte, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior și se vor menține peste cele specifice primei decade de noiembrie. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali și pe arii mai restrânse noaptea în rest. Vântul va sufla slab și moderat. Temporar vizibilitatea va fi scăzută, determinată la altitudini mari de plafonul de nori, iar pe văi și în depresiuni de formarea ceții.

La București, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit. Cerul va fi variabil, dar cu nebulozitate stratiformă în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.