Confidenţialitate

INFOMANIA • 13 mai 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Rudele victimelor și supraviețuirii din clubul bucureștean Colectiv au primit cu dezamăgire verdictele finale dictate joi, după mai multe amânări, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Cele mai aspre pedepse le-au primit cei 3 patroni ai clubului mistuit de flăcări în octombrie 2015. În funcție de gradul de vinovăție stabilit de judecători, sentințele pentru aceștia sunt de la 6 ani şi 4 luni de închisoare, până la 11 ani şi 8 luni de detenție.

Pentru că au închis ochii la nereguli descoperite în local înainte de tragedie, doi pompieri au primit câte 8 ani şi 8 luni închisoare.

Pirotehniștii care au montat artificiile ucigașe vor sta în spatele gratiilor câte 6 ani şi 10 luni.

Primarul Cristian Popescu Piedone a primit 4 ani de închisoare cu executare. Pedeapsa este, totuși, înjumătățită față de cea dictată în primă instanță. Fără semnătura lui Cristian Popescu Piedone, clubul Colectiv nu putea funcționa.

Achitate au fost cele 3 subordonate ale sale de pe vremea când conducea Primăria Sectorului 4.

Cristian Popescu Piedone a condus până joi Primăria Sectorului 5, ai cărui locuitori l-au votat în ciuda condamnării inițiale la 8 ani de închisoare.

Urmare a încarcerării edilului, viceprimarul Mircea Horaţiu Nicolaidis va asigura interimatul timp de jumătate de an. Apoi, trebuie organizate noi alegeri.

Cristian Popescu Piedone a scăpat de plata vreunei despăgubiri. În schimb, patronii clubului și pirotehniștii au de achitat, în solidar cu Primăria Sectorului 4 și cu Inspectoratul bucureștean pentru Situaţii de Urgenţă, daune de 50 de milioane de euro.

În urma incendiului din Colectiv au murit 64 de tineri. Alți 150 au rămas mutilați pe viață.

Supraviețuitor al dezastrului, jurnalistul Cristian Matei a atras atenția – la Europa FM – că societatea românească nu s-a schimbat față de 2015. “Avem aceleași probleme”, ne-a spus el.

În continuare funcționează localuri în spații improprii, iar problema infecțiilor nosocomiale – care au ucis mulți dintre răniții incendiului – nu și-a găsit rezolvare.

La momentul actual, pacienții cu arsuri grave sunt transferați în străinătate.

Un alt dosar, privind modul în care a autoritățile au răspuns tragediei din Colectiv, este încă în analiza procurorilor. De asemenea, intervenția salvatorilor este anchetată de Parchetul Militar.

Din opoziție, Uniunea Salvați România a criticat durata îndelungată a procesului Colectiv. Potrivit USR, “autorii morali [ai tragediei – n. red] s-au întors la guvernare (…) Colectiv este povestea sistemului ticălos care, în cele din urmă, ucide (…) Lupta pentru reforma din temelii a României trebuie să continue”.

La 7 ani de la dezastru, președintele Klaus Iohannis – aflat și atunci în fotoliul de la Cotroceni – susține că România are acum șansa de a îmbunătăți situația din spitale prin Planul Național de Redresare.

În schimb, premierul Nicolae Ciucă nu poate promite că, în următorii 2 ani, vom avea un prim spital capabil să trateze marii arși.

Forțat să demisioneze de la șefia guvernului după protestele de stradă ce au urmat incendiului, Victor Ponta insistă că “tragedia de la Colectiv a fost folosită în scop politic” pentru debarcarea cabinetului său.

Banca Națională a revizuit în creștere prognoza de inflație. Luna viitoare, indicatorul pentru deprecierea puterii de cumpărare va ajunge la 14% și va încheia anul peste pragul de 12 procente.

Guvernatorul BNR a criticat actuala situației bugetară și faptul că veniturile în scădere nu acoperă cheltuielile. În opinia sa, impozitele nu mai pot fi reduse.

“Economia României nu va intra în recesiune, dar există o problemă în domeniul fiscalităţii”, a subliniat Mugur Isărescu.

În ciuda prognozei pesimiste, guvernatorul a îndemnat populația la calm. “Mai bem câte un ceai de tei”, a recomandat șeful BNR, atrăgând iritarea șefului statului. “Greutățile pentru români sunt reale”, a susținut Klaus Iohannis.

Președintele consideră că problema inflației nu este una autohtonă, ci este un efect al invaziei militare a Rusiei în Ucraina. Klaus Iohannis a insistat că Guvernul și-a “făcut treaba”, adoptând “toate măsurile necesare”. “Trebuie să fim un pic mai atenţi cât şi cum cheltuim”, a îndemnat președintele.

La rândul său, premierul a spus că a constatat scumpirile la magazin. “Să dăm dovadă de înțelegere, unitate și solidaritate”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Ratele bancare sunt mai mari de la o zi la alta. Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele vechi, a urcat la 5,4%.

Totodată, dolarul american a continuat să se aprecieze și a trecut, joi, de pragul 4 lei și 74 de bani, un nou record istoric.

Pe piața europeană, preţul gazelor a depăşit 100 de euro pe megawatt/oră, din cauza noilor incertitudini legate de livrările Rusiei.

Traderii se concentrează pe noul mecanism de plată în ruble, impus de Moscova. Întrucât au refuzat ultimatumul dat de Kremlin, Polonia şi Bulgaria au rămas fără gaze rusești.

Disputa ar putea izbucni spre sfârșitul acestei luni, când mai mulţi cumpărători europeni trebuie să facă plăţi.

În fine, preţurile la electricitate urmează și ele avansul.

Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la Ministerul de Externe pentru a explica o opinie scrisă ofensatoare la adresa României. Articolul a fost publicat pe site-ul Ambasadei.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota i-a atras atenţia lui Valery Kuzmin că este inacceptabilă folosirea repetată a unui limbaj nepotrivit şi provocator de către misiunea rusă atât la adresa României, cât şi a Alianței Nord-Atlantice, structură din care ţara noastră face parte.

Rusia consideră o “ameninţare evidentă” eventuala aderare a Finlandei la NATO. Retorica Moscovei amintește de cea folosită înainte de invadarea Ucrainei.

Într-o declaraţie comună, preşedintele şi premierul de la Helsinki şi-au anunţat sprijinul pentru un asemenea pas, care va pune capăt neutralităţii tradiționale a statului nordic. Finlanda are o graniţă de 1.300 de kilometri cu Rusia.

Și Suedia analizează scenariul aderării la NATO.

Ambițiile ambelor țări sunt susținute de occidentali. În schimb, Kremlinul a atras atenţia că va pregăti acţiuni de retorsiune.

Rusia reprezintă „cea mai mare ameninţare” la adresa ordinii internaţionale din cauza războiului său „barbar” din Ucraina, a avertizat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ucrainenii și-au continuat contraofensiva la Harkov, în nord-est. Mai multe tancuri ruseşti au fost distruse.

În largul portului Odesa, țintă a fost o navă de aprovizionare logistică a invadatorilor în apropiere de Insula Șerpilor din Marea Neagră. Vasul a fost cuprins de flăcări.

În schimb, noi atacuri aeriene ale rușilor au făcut victime în regiunea Cernihiv.

Comunicaţiile au fost întrerupte în zona orașului Herson, pentru a preveni noi proteste față de ocupanți.

4 din 10 elevi din clase primare și gimnaziale sunt analfabeți funcțional. Cu alte cuvinte, aceștia nu pot interpreta o informație, nu pot construi idei proprii, nu pot stabili asemănări și diferențe între personaje.

Doar unul din 10 școlari se descurcă bine, potrivit Raportului național de literație, realizat atât la orașe, cât și la sate.

Fetele au reușit scoruri mai mari decât băieții. Testele au fost completate de peste 47.000 de elevi din toate regiunile țării de-a lungul a 15 luni.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, propune o evaluare digitală pilot la sfârșitul acestei luni.

Începe o nouă sesiune a Programului Rabla, de înnoire a parcului auto național. Înscrierile se fac prin intermediul dealerilor autorizaţi.

În cazul Rabla Clasic, pentru această sesiune bugetul alocat persoanelor fizice este de 335 de milioane de lei.

Rabla Plus, pentru autoturisme electrice sau hibrid, beneficiază de fonduri ce depășesc 260 de milioane. La etapa din februarie, tichetele s-au epuizat rapid, în decurs de câteva zile.

Sepsi OSK s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce s-a impus cu 1-0 pe terenul Universității Craiova, deţinătoare a trofeului, în manşa secundă a semifinalelor. Echipa din Sfântu Gheorghe a fost victorioasă şi acasă.

În finala din 19 mai, Sepsi va întâlni FC Voluntari.

La turneul de tenis de la Roma, spaniolul Rafael Nadal (4 ATP) a fost eliminat de canadianul Denis Shapovalov (16 ATP), scor 6-1, 5-7, 2-6.

În schimb, Novak Djokovic (1 ATP) s-a calificat în sferturi. Sârbul a trecut de elvețianul Stan Wawrinka (361 ATP), scor 6-2, 6-2.

Pentru un loc în semifinalele de pe zgura italiană, Novak Djokovic îl va întâlni pe canadianul Felix Auger-Aliassime (9 ATP), pe care trebuie să îl învingă pentru a păstra poziția de lider mondial.

În competiția feminină, canadianca Bianca Andreescu (90 WTA) s-a calificat în sferturi după ce a eliminat-o pe croata Petra Martic (47 WTA), scor 6-4, 6-4.

Eliminată în turul secund la Roma, Simona Halep le-a mulțumit fanilor pentru “sprijinul necondiționat”. Românca are la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a pregăti cel de-al doilea Grand Slam al anului. Roland Garros debutează la 22 mai.

Anul trecut, Simona Halep nu a luat parte la Openul Franței din cauza unei accidentări.

În circuit, urmează apoi turneul de la Wimbledon, programat să înceapă la 27 iunie.

Baschetbalistul LeBron James este cel mai bine plătit sportiv. În vârstă de 37 de ani, starul echipei Los Angeles Lakers a câştigat 127 milioane de dolar în ultimele 12 luni, depășindu-l pe fotbalistul argentinian Lionel Messi, care a adunat cu 6 milioane de dolari mai puțin.

Podiumul este completat de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, care a câștigat în ultimul an 95 milioane de dolari.

Bitcoin este în cădere liberă. Cea mai valoroasă criptomonedă a pierdut tot ce a câştigat anul trecut şi este la minimul ultimelor 16 luni, coborând sub pragul de 27.000 de dolari pe unitate.

Traderii spun că declinul Bitcoin reflectă prăbuşirea acţiunilor din domeniul tehnologiei.

Cel mai mare diamant alb scos vreodată la licitație a fost vândut cu aproape 22 milioane de dolari, un preț sub așteptări.

Botezată Stânca, piatra prețioasă de 228 de karate – perfect simetrică – a fost descoperită și prelucrată în Africa de Sud în urmă cu 20 de ani.

La București, vineri ia startul a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului, #One World Romania.

Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor programează, în weekend, aproape 200 de evenimente în zeci de oraşe, comune și sate din țară. Sâmbătă, publicul va avea acces la numeroase spaţii culturale, cu activităţi diverse şi interactive, adaptate tuturor vârstelor şi intereselor.

Reprezentată de WRS cu piesa “Llámame”, România s-a calificat, joi seară, în finala Eurovision pentru prima dată din 2017 încoace. Concursul se desfășoară în orașul italian Torino.

Republica Moldova și Ucraina au obținut și ele calificarea marți seară. Finala este programată sâmbătă seară.

Născut la Buzău în 1993 și având sub numele de scenă WRS, Andrei Ionuţ Ursu este dansator, cântăreţ electro-pop şi compozitor.

Vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, călduroasă după-amiaza în special în regiunile sudice, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul Moldovei și 33 de grade, izolat în Câmpia Română. Începând din orele după-amiezii în jumătatea nordică a teritoriului și în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin înnorări, frecvente descărcări electrice, local averse torențiale, însoțite de intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină și vijelii. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp. În restul țării, cerul va fi mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab și moderat.

La București, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

În zonele de munte, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar începând din orele după-amiezii, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, local averse torențiale, însoțite de intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină și vijelii. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp.

Pe litoral, vremea va fi caldă pentru această dată, cu maxime ce se vor situa între 22 și 26 de grade și minime între 14 și 17 grade. Cerul va fi variabil, temporar mai noros în ultimele ore ale intervalului, când, trecător vor fi condiții pentru averse, posibil însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 și 18 grade.

O eclipsă de Lună se va produce în acest sfârșit de săptămână. Fenomenul astronomic va fi vizibil în România în noaptea de duminică spre luni, după ora 4 și 30 de minute.