Confidenţialitate


INDONEZIA: Una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în Marea Java, recuperată


INDONEZIA: Una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit în Marea Java, recuperată

Una dintre cele două cutii negre ale avionului companiei indoneziene low cost Lion Air care s-a prăbuşit în mare luni cu 189 de persoane la bord a fost găsită, a anunţat joi şeful Comitetului naţional pentru securitate în transporturi, relatează Agerpres.

“Am găsit una dintre cutiile negre”, a declarat pentru AFP Soerjanto Tjahjono. “Nu ştim dacă este vorba despre FDR (care înregistrează parametrii de zbor) sau despre CVR (care înregistrează sunetele din cabina piloţilor”, a adăugat el.

Armata indoneziană a anunţat, miercuri, că este posibil să fi localizat epava avionului.

Pentru a recupera cele două cutii negre ale aparatului, o mie de persoane au fost mobilizate, printre care zeci de scafandri, dar şi elicoptere şi ambarcaţiuni.

Avionul Boeing 737 MAX 8 al Lion Air, dat în folosinţă de numai câteva luni, s-a scufundat luni în Marea Java. Cu puţin timp înainte, echipajul a solicitat controlului aerian permisiunea pentru a reveni la Jakarta, punctul său de plecare.

Avionul se îndrepta spre Pangkal Pingang, localitate de tranzit pentru turiştii dornici să profite de plajele de pe insula vecină Belitung.

Autorităţile au exclus posibilitatea de a mai găsi supravieţuitori.


Ultimele stiri
Președintele României, discurs în cadrul Adunării Generale a ONU și în Consiliul de Securitate. Intervențiile se vor concentra…

Donald Trump, discurs la Adunarea Generală a ONU. Liderul american a amenințat Iranul și Cuba, însă a anunțat…

Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine: Vaccinările vor începe cel târziu la 1 octombrie. Apoi, exporturile…

Politologul Costin Ciobanu, despre șansele Guvernului Mureșan: „AUR poate să genereze anumite surprize”. Ce spune despre intențiile PSD…

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei: încă șapte manifestanți violenți au fost reținuți după un val de percheziții în…

Serialul „Friends” împlinește 32 de ani de la premieră | AUDIO

Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Turiștii, sfătuiți să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care…

Piața Victoriei. Își va depune deja Siegfried Mureșan mandatul? Invitatul lui Tudor Mușat este politologul Costin Ciobanu

Cristian Tudor Popescu: „Soarta lui Călin Georgescu depinde de înțelegerea dintre PSD și AUR” | VIDEO

București: Explozie la o butelie de gaz, într-o curte din Sectorul 5. Doi oameni au ajuns la spital



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează