Confidenţialitate


India și Pakistanul au convenit să înceteze focul imediat. Trump își asumă meritul negocierilor


India și Pakistanul au convenit să înceteze focul imediat. Trump își asumă meritul negocierilor

India și Pakistanul au ajuns la o înțelegere privind încetarea focului și a acțiunilor militare pe uscat, în aer și pe mare, după patru zile de atacuri reciproce asupra infrastructurii militare ale celor două armate.

Acordul a intrat în vigoare la ora 17:00, ora locală a Indiei, notează Al Jazeera.

Ministrul pakistanez de externe a declarat că zeci de țări au fost implicate în negocierile diplomatice privind acest acord, recunoscând în special eforturile depuse de secretarul de stat american, Marco Rubio.

„Felicitări ambelor țări că au folosit Bunul Simț și o Mare Inteligență”, a scris și președintele american Donald Trump pe rețeaua Truth Social.
Oficialii din cele două țări vor să reia luni negocierile, pentru o soluționare permanentă a crizei.

Peste 60 de persoane au fost ucise de când India a lansat rachete care, potrivit acesteia, au vizat „tabere teroriste” în Kashmirul administrat de Pakistan.

Și președintele american, Donald Trump, a scris, sâmbătă, pe platforma sa, Truth Social:

„După o noapte lungă de discuții mediate de Statele Unite, sunt bucuros să anunț că India și Pakistanul au convenit asupra UNEI ÎNCETĂRI COMPLETE ȘI IMEDIATE A FOCULUI,” a scris președintele american.

„Felicitări ambelor țări pentru folosirea bunului simț și a unei inteligențe deosebite.”

Foto: shutterstock


Ultimele stiri
Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „O…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează