Confidenţialitate


INDIA: Influent guru, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru viol


INDIA: Influent guru, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru viol

Gurmeet Ram Rahim Singh, un influent guru indian, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, fiind găsit vinovat de violarea a două discipole.

Unii dintre adepţii săi înverşunaţi au comis violenţe stradale, în ultimele zile, soldate cu 38 de morţi şi sute de răniţi.

Autorităţile au dispus măsuri sporite de pază şi ordine în mai multe oraşe.

În oraşul Rohtak, unde este încarcerat condamnatul, au fost impuse restricţii de circulaţie pe perioada nopţii.

Faimos pentru hainele stridente şi bijuterii opulente, Gurmeet Ram Rahim Singh, în vârstă de 50 de ani, conduce secta Dera Sacha Sauda.

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează