Confidenţialitate


Închisoare pe viață pentru cei care ucid femei


Așa prevede o lege adoptată de Parlament.

Sancțiunea e mult mai aspră decâtr cea prevăzută pentru alte fapte de omor.

Potrivit Codului Penal argentinian, faptele de omor sunt sancționate cu închisoare între 8 și 25 de ani. Nu însă și în cazul în care persoana ucisă este femeie. Cei găsiți vinovați vor fi pedepsiți cu închisoare pe viață, după cum a decis Parlamentul argentinian.

S-a recurs la o asemenea măsură din cauza numărului mare de femei ucise: anul trecut, au fost 282, iar în primele 6 luni ale acestui an, 119.

Crimele de acest fel au ajuns în atenția publică în 2010, după ce un muzician, Eduardo Vazquez, i-a dat foc soției, după o dispută conjugală. A fost condamnat apoi la 18 ani de închisoare.

De atunci, cel puțin 50 de femei au fost incendiate de actuali sau foști parteneri.


Ultimele stiri
Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu: „În Europa nu există o criză a aprovizionării în momentul de față. Vorbim…

Un fost șef de cabinet al lui Grindeanu, vizat de DNA într-un dosar de corupție. Procurorii au descins…

Comisia Europeană recomandă reducerea consumului de combustibili: mai puține drumuri cu mașina, printre propuneri | AUDIO

Premierul Ilie Bolojan: Frontiera estică a UE trebuie consolidată. Nu putem să avem încredere în Rusia

România, lider în UE la producția de floarea-soarelui în 2025 | AUDIO

Israel: Parlamentul a adoptat o lege care prevede pedeapsa cu moartea pentru palestinienii găsiți vinovați de atacuri sau…

Fumatul, interzis persoanelor sub 18 ani în spațiile publice, inclusiv țigările electronice, prevede un proiect de lege adoptat…

Politico: Țările UE iau în calcul cinci variante pentru a gestiona o eventuală victoria lui Viktor Orbán la…

DEȘTEPTAREA: ANAF a depășit 1 milion de accesări pentru platforma de licitații online. Ferrari și ceasuri Rolex, scoase…

Transport public gratuit la Brașov în fiecare vineri, începând cu 3 aprilie | AUDIO