Confidenţialitate


Începe Carnavalul de la Rio


Începe Carnavalul de la Rio

Oraşul brazilian Rio de Janeiro găzduieşte, începând de vineri, un carnaval al superlativelor, la care sunt aşteptaţi 6 milioane de petrecăreţi.

Evenimentul programează defilări grandioase pe Sambadromul cu peste 72.000 de locuri.

13 şcoli de samba vor evolua, în noaptea de duminică spre luni, în cadrul unei competiţii jurizate, pe baza unor criterii foarte stricte.

Guvernul a anunţat distribuirea gratuită la nivel naţional, pe perioada carnavalului, a 106 milioane de “camisinhas”, numele dat prezervativelor în Brazilia. Pe lângă acestea, vor fi distribuite 200.000 prezervative pentru femei şi 3,8 milioane de pliculeţe de gel lubrifiant.

Fost pastor al Bisericii Universale a Împărăţiei lui Dumnezeu, primarul Marcelo Crivella a fost criticat şi acuzat că promovează o morală excesivă, după ce a boicotat ediţia de anul trecut şi a înjumătăţit subvenţiile acordate şcolilor de samba care participă la carnaval.

Considerat un demn continuator al sărbătorilor romane şi greceşti de la începutul primăverii, Carnavalul de la Rio a început în jurul anului 1600, când coloniştii portughezi din America de Sud obişnuiau să ţină o petrecere fastuoasă înaintea intrării în postul Paştelui.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează