Confidenţialitate


Încep Zilele Filmului Românesc la TIFF


Încep Zilele Filmului Românesc la TIFF

Zilele Filmului Românesc, secțiunea care adună anul acesta 29 de producții românești, dintre care 6 aduse în premieră mondială, începe pe 2 iunie, la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Proiecțiile “Câini”, în regia lui Bogdan Mirică, singurul film românesc prezentat și în Competiția Oficială, și “Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, de pe 2 iunie, sunt deja sold-out la Cluj.

Regizorii celor două filme se vor întâlni cu publicul la TIFF Lounge-ul din Piața Unirii: Bogdan Mirică, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu și Raluca Aprodu vor vorbi joi, de la 17.00, despre filmul “Câini”, distins la Cannes cu Premiul FIPRESCI, iar Cristi Puiu va răspunde întrebărilor despre “Sieranevada” – întors din competiția de la Cannes – pe 3 iunie.

De prima vizionare cu public vor avea parte și “Ultima zi”, în prezența regizorului Gabriel Achim și a actorilor Doru Ana și Mimi Brănescu, și “Afacerea Est”, în prezența lui Igor Cobileanski. Vor testa pentru prima dată reacția sălii și Ion Indolean, cu debutul “Discordia”, Sorin Luca, autorul documentarului “Imagini din vis”, despre părintele muzicii electronice din România, Rodion-Ladislau Roșca, invitat la TIFF, și Ionuț Teianu, cu documentarul “În căutarea tatălui pierdut”.

Printre cele 17 scurtmetraje din competiția Zilele Filmului Românesc, deopotrivă premiere absolute sau filme apreciate în ultimul an, se numără și “4:15 p.m. sfârşitul lumii”, selecționat în competiția de scurtmetraje de la Cannes și proiectat la TIFF în prezența lui Cătălin Rotaru şi a lui Gabi Șarga. Regizorii unor dintre filmele scurte vor lua parte la sesiuni de Q&A. La 10 ani de la lansare, o parte din echipa filmului “Legături bolnăvicioase”, regia Tudor Giurgiu, se va reuni la Cinema Victoria vineri, de la 17.00. La Muzeul de Artă, în aer liber, “Cinema, mon amour”, regia lui Alexandru Belc, va rula de la 21.45.

Pe 3 iunie, poate fi văzut în premieră și documentarul “Never Ending Story”, povestea unuia dintre primele mari concerte de la Sala Palatului post revoluţie – show-ul Dragoste, susţinut de Loredana în 2012. Proiectat în TIFFashion, la Cinema Mărăști, de la ora 15.00, filmul va fi urmat de un dialog între public, stilistul Loredanei, Radu Mada, şi regizorul filmului, Remus Achim, şi va fi însoţit de o expoziţie cu câteva dintre cele mai spectaculoase costume ale artistei.


Ultimele stiri
Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează