Confidenţialitate


Incendiu la Școala Gimnazială din Sâncel, Alba – cursurile vor continua online


Incendiu la Școala Gimnazială din Sâncel, Alba – cursurile vor continua online

Cei 40 de elevi care se aflau la ore au fost evacuați fără probleme, împreună cu profesorii lor și cadrele auxiliare.
Pagubele se anunță mari.
Focul a pornit de la acoperiș și a cuprins în scurt timp și etajul clădirii, manifestându-se pe o suprafață de mai bine de 800 de metri pătrați.
Potrivit ISU Alba, în ajutor au fost chemate forțe de intervenție din vecini, iar după mai bine de 3 ore în care 30 de pompieri au intervenit cu 6 autospeciale cu apă și spumă, ajutați de zeci de pompieri voluntari din Șona, Sâncel și Jidvei, focul a fost stins.
Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului care trimite elevii școlii din Sâncel în scenariul roșu.


Ultimele stiri
România a pierdut procesul cu Pfizer și e obligată să plătească toate dozele de vaccin anti-COVID. Decizia nu…

Sorin Grindeanu, despre întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: „Nu am avut nici discuție telefonică, nici stabilită vreo întâlnire”.…

Piața Victoriei. Invitată este Alina Gorghiu, deputat PNL și președinte al Comisiei parlamentare „România fără violență domestică”

Proiectul de lege privind consumul de alcool pe stadioane, aprobat de Senat. Unii senatori s-au opus, reclamând încălcarea…

Regele Charles al III-lea și regina Camilla vor efectua o vizită de stat în SUA la sfârșitul lunii…

Criza petrolului se va resimți mai acut în Europa în luna aprilie, avertizează directorul Agenției Internaționale pentru Energie 

Ceremoniile de la Biserica Sfântului Mormânt se vor desfășura cu ușile închise de Paște | AUDIO

ANAF verifică dispariția a 200 de mașini de lux din depozitele de bunuri confiscate | AUDIO

Gărzile Revoluționare din Iran amenință că vor ataca peste 15 corporații americane cu sedii în Orientul Mijlociu |…

Dosarul DNA privind șpăgile de sute de mii de euro la Autoritatea Rutieră. Sorin Grindeanu: Numele meu nu…