Confidenţialitate


Încă 31 de copii ucraineni readuși în țară la familiile lor, după ce au fost deportați de ruși


Încă 31 de copii ucraineni readuși în țară la familiile lor, după ce au fost deportați de ruși

Deportați de ruși, peste 30 de copii ucraineni au fost readuși în țară, la familiile lor, prin intermediul organizației umanitare Salvați Ucraina.

Organizația a finalizat până acum 5 astfel de misiuni de salvare.

După luni la rând petrecute departe de cei dragi, momentul revederii cu familia și prietenii au fost extrem de emoționant. În imaginile publicate de organizația Salvați Ucraina, 31 de copii coboară dintr-un autocar și își îmbrățișează părinții, bunicii, prietenii care nu-și pot stăpâni lacrimile.

Copiii au povestit că au fost separați de familie după ce forțele ruse din regiunile ocupate Herson și Harkov le-au spus părinților că, pentru siguranța lor, îi vor duce în tabără pentru două săptămâni. Dar după 4 și chiar 6 luni, copiii nu s-au întors, iar părinții nu au avut nicio veste de la aceștia.

Copii de 13-14 ani au povestit că rușii le-au spus că părinții nu îi mai doresc și vor fi dați spre adopție.

Într-o conferință de presă, fondatorul organizației Salvați Ucraina, Mikola Kuleba, a precizat că de 5 ori în 5 luni le-a fost schimbată locația copiilor și că aceștia au trăit printre șobolani și gândaci. Cei mai mulți au fost preluați din Crimeea, dar au fost copii recuperați și din orașe din Rusia. În călătoria pentru preluarea lor au mers și câțiva părinți. Din păcate, o bunică a decedat în timpul călătoriei și, din acest motiv, cei doi copii pe care trebuia să îi preia nu au mai fost lăsați să revină în Ucraina. O mamă a povestit că a fost sfâșietor pentru ea să-i vadă pe copiii rămași în urmă care plângeau în spatele gardului.

Potrivit autorităților de la Kiev, cel puțin 20.000 de copii ucraineni au fost deportați de ruși. Rusia susține că nu comite nicio ilegalitate, ci doar le oferă siguranță copiilor din Ucraina.

Deportarea pe scară largă a copiilor ucraineni a stat la baza acuzațiilor de crime de război pe care Curtea Penală Internațională le-a formulat atât la adresa președintelui rus Vladimir Putin, cât și a comisarului rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova.


Ultimele stiri
Covasna: „Alege curajul! Rupe tăcerea!”, campania media lansată de Poliție pentru a încuraja victimele violenței domestice să raporteze…

Serviciile de informații americane avertizează: Rusia ar pregăti atacuri cu drone asupra a trei state europene | AUDIO

Diana Buzoianu cere stare de alertă în Sintești pentru combaterea arderilor ilegale de deșeuri: „în spate avem niște…

Piața Victoriei. Invitatul lui Sebastian Zachmann este senatorul AUR, Petrișor Peiu

DIICOT a pus sechestru pe vila din Mogoșoaia a fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu

Siegfried Mureșan, premierul desemnat, într-o ediție specială „România în Direct”, vineri, 25 septembrie

Dronă prăbușită în Republica Moldova. Aparatul, posibil un model rusesc Gerbera, avea o cameră video | AUDIO

Călin Georgescu, susținut în biserici și mănăstiri de preoți și simpatizanți, arată o investigație RISE Project | AUDIO

Au început lucrările la cel mai vechi monument medieval al Bucureștiului. Primăria investește două milioane de lei pentru…

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutor de până la 50.000 de euro pentru crescătorii de porci din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează