Confidenţialitate


Ibrahimovici ar putea reveni în naționala Suediei înaintea amicalului cu România


Ibrahimovici ar putea reveni în naționala Suediei înaintea amicalului cu România

Amicalul pe care echipa națională de fotbal îl va juca la sfârșitul acestei luni cu Suedia, ar putea avea parte de o mediatizare “la scară mondială”.

Zlatan Ibrahimovici este așteptat să revină în reprezentativa scandinavă, la partida programată la 27 martie, la Craiova.

Selecționerul Suediei – Jan Andresson a anunțat lotul preliminar pentru meciul cu “tricolorii” și a declarat că atacantul lui Manchester United va fi oricând primit, dacă îl va înștiința că vrea să se întoarcă la națională.

Tehnicianul crede că este amuzant modul în care toată lumea-i cere lui Ibra să revină pentru Cupa Mondială din această vară, dar consideră și că golgeterul de 36 de ani ar trebui mai întâi să demonstreze că este în formă și să joace câteva meciuri.

Amintim, Zlatan a fost la un pas de retragerea din cariera de fotbalist în urma unei grave accidentări la genunchi. S-a operat însă anul trecut și s-a refăcut în timp-record, dar Jose Mourinho nu l-a mai folosit deloc la Manchester United în ultima vreme.

Cu sau fără Ibrahimovici, Suedia va juca un amical acasă, cu Chile, la 24 martie, iar 3 zile mai târziu va întâlni România pe “Ion Oblemenco”.

Nordicii sunt calificați la Mondialul din Rusia, dar atacul lor nu are nicio mare vedetă, bazându-se pe jucători ca Ola Toivonen de la Toulouse, John Guidetti de la Alaves sau Marcus Berg de la Al Ain.

Zlatan Ibrahimovici s-a retras oficial de la prima reprezentativă, după Euro 2016, iar de atunci fanii i-ar cerut tot timpul să se răzgândească.

Considerat unul dintre cei mai carismatici fotbaliști din istorie, el a jucat la Ajax, Juventus Torino, Inter Milano, FC Barcelona, AC Milan, Paris Saint-Germain și Manchester United, marcând în total 319 goluri.

Înaintea partidei de pregătire cu suedezii, România va evolua în Israel, la Netanya, la 24 martie, de la ora 20:30.


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează