Confidenţialitate


Horaţiu Mălăele va primi o stea pe Walk of Fame din Bucureşti


Horaţiu Mălăele va primi azi o stea pe Aleea Celebrităţilor, aflată în Piaţa Timpului, din faţa magazinului Cocor.

‘Râsul începe pentru el de la zâmbetul fin provocat de o simplă glumă până la cel caustic, acid, izvorât din indignarea marilor comediografi ai lumii în faţa contradicţiilor de nerezolvat ale existenţei. E mereu prezent, activ, inventiv. Un artist vrăjitor, care se mişcă cu modestie, simplitate şi cucereşte săli întregi doar prin simpla prezenţă acolo. Are umor şi improvizează tot timpul. Sunt onorat că a dat curs invitaţiei de a relua spectacolul ‘Podul’ şi de a monta Lautrec la Bordel pe scena Teatrului Metropolis. Umorul lui Horaţiu are puterea de a sintetiza tristeţea unei umanităţi, dar şi frumuseţea, poezia şi sensibilitatea ei şi tocmai de aceea se înscrie în seria scurtă a marilor comedianţi ai lumii. Este o onoare pentru mine, în calitate de director, actor şi nu în ultimul rând de prieten, să-i acordăm o stea pe Aleea Celebrităţilor’, spune George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, iniţiatorul proiectului Aleea Celebrităţilor.

Horaţiu Mălăele a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din ‘Pălăria florentină’, de Eugene Labiche. În 1975, şi-a început cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ca apoi să ajungă în Bucureşti, după anii 1980, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis.

În 1975 a debutat şi în film, în ‘Muntele ascuns’, în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule de mari regizori români, ca Alexandru Bocăneţ, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu etc. În 2000, a jucat în ‘Amen’, în regia lui Costa-Gavras, pentru ca în 2008 să regizeze primul său film, ‘Nunta mută’.

De la debut şi până în prezent, Horaţiu Mălăele a obţinut numeroase premii pentru interpretare şi pentru regie, dar şi premii speciale: trofeul UNITER, în 1992, pentru ‘Mincinosul’, trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Româneşti, în 1994, premiul UNITER, pentru ‘Unde-i revolverul’, în 1998 etc.

A debutat ca scriitor cu ‘Horaţiu despre Mălăele’, iar anul acesta a publicat volumul ‘Rătăcire’.


Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene