Confidenţialitate


Hollywood: A murit actorul Louis Jourdan


Actorul francez Louis Jourdan, celebru pentru rolul său distins cu premiul Oscar din musicalul ‘Gigi’, s-a stins din viață sâmbătă, 14 februarie, la vârsta de 93 de ani, la Los Angeles.

Născut la Marsilia, Jourdan și-a început cariera de actor în filmele franțuzești, înainte de a emigra în Statele Unite. Ajuns în America, a obținut roluri importante, precum cele din ‘Gigi’ sau ‘Octopussy’.

Louis Jourdan se descria ca fiind ‘clișeul francez la Hollywood’.

‘Întruchipa eleganța franceză și Hollywoodul i-a dat șansa să joace în roluri din acest registru’, a declarat Olivier Minne, biograful său oficial.

Critica de specialitate a remarcat faptul că Joudan era ultimul ‘french-lover’ de la Hollywood, cum mai fuseseră Maurice Chevalier sau Jean Pierre Aumont.

El a făcut sute de filme, a jucat teatru, a fost chiar manechin pentru Pierre Cardin și a participat la numeroase emisiuni , la începuturile televiziunii, alături de Franck Sinatra și Judy Garland sau Jerry Lewis. El a fost Cavaler al Legiunii de Onoare.


Ultimele stiri
Tulcea: Dronă detectată, azi-noapte, lângă Isaccea. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate pentru monitorizare

Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează