Confidenţialitate


Hamas: Cel puţin 30 de morţi într-un bombardament israelian asupra taberei Maghazi din Gaza


Hamas: Cel puţin 30 de morţi într-un bombardament israelian asupra taberei Maghazi din Gaza

Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi alte o sută rănite într-un bombardament israelian lansat sâmbătă seara asupra taberei de refugiaţi Maghazi din centrul Fâşiei Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii condus de Hamas, relatează AFP.

“Peste 30 de martiri au ajuns la spitalul martirilor Al-Aqsa din Deir Al-Balah după masacrul comis de ocupaţie în tabăra Maghazi din centrul Fâşiei Gaza”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Ashraf Al-Qudra, potrivit unui comunicat, citat de Agerpres.

Majoritatea victimelor “sunt copii şi femei”, a adăugat Ministerul Sănătăţii, menţionând că atacul a vizat direct case.

Un fotoreporter al agenţiei de presă turce Anadolu a declarat pentru AFP că locuinţa lui s-a prăbuşit parţial într-un atac aerian care a lovit casa vecinilor săi din tabăra Maghazi, făcând numeroase victime, între care doi dintre copiii acestora.

Contactat, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că verifică dacă forţele israeliene au acţionat în zona taberei de refugiaţi Maghazi.


Ultimele stiri
Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează