Confidenţialitate


Halep și Buzărnescu și-au aflat adversarele la Indian Weels


Halep și Buzărnescu și-au aflat adversarele la Indian Weels

Simona Halep și Mihaela Buzărnescu și-au aflat adversarele din turul secund al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Numărul doi WTA o va întâlni pe Barbora Strycova (Cehia), în timp ce Buzărnescu va juca împotriva Dariei Gavrilova (Australia).

Halep și Strycova s-au întâlnit de cinci ori până acum, scorul fiind 4-1 pentru Simona.

Singura întâlnire directă dintre Buzărnescu și Gavrilova a avut loc în februarie, la turneul de la Acapulco, când s-a impus sportiva din România, scor 6-4, 6-2, în singura victorie obținută de Mihaela până acum în acest sezon.


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează