Confidenţialitate


Haga: CIJ răspunde, miercuri, plângerii depuse de Ucraina împotriva Rusiei invadatoare


Ciocanel din sala de judecata.

Curtea Internaţională de Justiţie va pronunţa, miercuri, verdictul său la plângerea depusă de Ucraina împotriva Rusiei.

Regimul de la Kiev a solicitat celei mai înalte instanţe a Organizației Națiunilor Unite să ordone Moscovei să înceteze invazia militară, amintește Agerpres, citând France Presse.

“O şedinţă publică va avea loc la orele 16.00 (15.00 GMT) la Palatul Păcii, la Haga, în cursul căreia preşedinta Curţii, judecătoarea Joan E. Donoghue, va da citire ordonanţei”, a transmis CIJ într-un comunicat.

Ucraina a depus plângerea la 26 februarie, la două zile după declanşarea ofensivei armate.

Rusia a refuzat să se prezinte săptămâna trecută la audieri.

Dezbarerea fondului acestui caz ar putea dura mai mulți ani.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a spus că doreşte să apere populaţiile de limbă rusă de genocidul din partea regimului de la Kiev.

O minciună absurdă şi grotescă, potrivit Ucrainei, care neagă categoric că a avut loc un astfel de genocid şi consideră că invazia rusă este lipsită de orice temei legal.

CIJ a fost fondată în 1946 pentru a soluţiona disputele dintre state. Hotărârile sale sunt obligatorii şi fără drept de apel, dar Curtea nu deţine mijloace directe pentru a asigura punerea în aplicare a acestora.

Principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite îşi bazează concluziile în principal pe tratate şi convenţii. Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt părţi la Convenţia ONU pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 1948.

Kievul acuză Moscova că obstrucţionează această convenţie, reaminteşte AFP.

FOTO: Pixabay


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează