Confidenţialitate


Gruparea terorista Statul Islamic vrea sa elimine minoritatile din Irak


Militanţi din cadrul Statul Islamic au răpit, rănit şi ucis mii de civili în nordul Irakului şi au dezrădăcinat alte milioane de oameni. Scopul este eliminarea minorităţile etnice şi religioase din această țară, spun experții în drepturile omului.

Femeile şi copiii au fost primele victime ale sclaviei și abuzurilor sexuale.

O adolescentă însărcinată, care a evadat, este citată afirmând că ostaticele erau obligate să doneze sânge pentru ca luptătorii jihadişti răniţi să fie salvaţi.

Cadavre ale femeilor violate şi asasinate de către Statul Islamic, în iunie, în oraşul Beshir, cu populaţie majoritar turkmenă, au fost complet dezbrăcate şi agăţate de stâlpii de iluminat din zona oraşului, se mai arată în document.

Statul Islamic a cucerit oraşul Mosul în iunie, în timp ce se îndrepta dinspre nordul ţării către Bagdad, fără să întâmpine aproape nicio rezistenţă din partea armatei irakiene. Liderii grupării au proclamat un califat în regiuni din nordul și vestul Irakului dar şi în Siria, de unde au plecat peste 2 milioane de oameni.

Aproximativ 8.000 de civili au fost omorâţi, iar alţi peste 12.000 au fost răniţi în perioada iunie-decembrie 2014, potrivit ONU.

Gruparea sunnită a comis crime de război, crime împotriva umanităţii şi eventual genocide asupra minorităţilor din nordul Irakului, acuză o avocată a organizației. Și a mai spus că nu se poate face pace fară justiție.

Ambasadorul irakian la ONU a acuzat Statul Islamic – săptămâna trecută, în Consiliul de Securitate – că a comis genocide.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează