Confidenţialitate


Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare


Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, sentinţa nefiind definitivă. Tribunalul Iaşi l-a găsit vinovat de constituire a unui grup infracţional.

În acelasi dosar a fost condamnat (la 3 ani şi 6 luni cu executare) şi fratele afaceristului, Vasile Didilă. Un al treilea inculpat din dosar a primit închisoare cu suspendare.

Gruia Stoica a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani şi evaziune fiscală. Potrivit rechizitoriului intocmit de DIICOT Iaşi, în 2003, firma lui Stoica, Grup Feroviar Român, a cumpărat acţiunile societăţii Transbordare Vagoane marfa.

Apoi, între 2003 şi 2005, „bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă“, inculpaţii au elaborat un plan prin care să diminueze contribuţiile către stat ale celor două firme.

Mai întai au schimbat conducerea societăţii cumparate impunând propriile reguli, apoi în circuitul relaţiilor comerciale fictive ar fi fost introduse şi alte firme, creând aparenţa unor relaţii comerciale.

Prejudiciul total s-ar apropia de 9 milioane de lei, afirmă DIICOT. În pedeapsa primită acum – în primă instanță- de Gruia Stoica a fost contopită şi o altă condamnare, cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră