Confidenţialitate


GRECIA: Zeci de migranți, într-un camion frigorific


GRECIA: Zeci de migranți, într-un camion frigorific

Poliţia a descoperit, luni, 41 de migranţi înghesuiți într-un camion frigorific pe o autostradă din nordul Greciei.

Şapte dintre aceștia au fost transportaţi la spital, potrivit presei locale.

Migranţii erau tineri, în mare majoritate de naţionalitate afgană, conform anchetatorilor.

În urma unui control de rutină, șoferul camionului frigorific, de origine georgiană, a fost arestat în apropierea oraşului Xanthi.

Un al doilea individ, de origine turcă, a reuşit să scape şi încă este căutat.

Săptămâna trecută, 39 de migranţi, despre care se crede că erau vietnamezi, au fost găsiţi morţi într-un camion frigorific, într-un parc industrial în apropiere de Londra.

Grecia face eforturi pentru a face faţă celui mai mare aflux de migranţi după vârful înregistrat în 2015, când peste un milion de migranţi au plecat din Turcia cu destinaţia Europa Occidentală, amintește Agerpres.

În prezent, aproximativ 34.000 de solicitanţi de azil şi refugiaţi se află în taberele de primire din insulele greceşti din Marea Egee, cu mult peste capacitatea proiectată, de 6.300 de locuri.


Ultimele stiri
Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…

Reacția lui Cristian Tudor Popescu după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „Veșnica pomenire”: „Ceea ce am…

Piața Victoriei. Cine va face parte din guvernul Luca Niculescu? Invitat este analistul politic Adrian Zăbavă

Vâlcea: Un autocamion a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant, la o stație din Călimănești. Șoferul, transportat…

Parlamentul European a aprobat programul AGILE pentru a stimula companiile să dezvolte tehnologii mai eficiente de apărare |…

Cristian Tudor Popescu, despre premierul desemnat, Luca Niculescu: „Nu are combinageala și teșghetăria de parlament, de partide, de…

Radu Marinescu, înaintea ședinței BPN al PSD: „Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează