Confidenţialitate


GRECIA: Canabisul, legalizat în scop terapeutic


GRECIA: Canabisul, legalizat în scop terapeutic

Parlamentul grec a legalizat joi producţia de canabis în scop terapeutic şi de produse farmaceutice derivate, informează AFP.

Într-o ţară în care utilizarea recreativă a canabisului rămâne interzisă, textul de lege prevede condiţii stricte pentru cultura acestei plante şi fabricarea de produse farmaceutice derivate.

Această reformă urmează “să deschidă calea pentru investiţii greceşti şi străine”, a declarat recent Yannis Tsironis, adjunctul ministrului dezvoltării agricole.

Cifra de afaceri care ar putea fi generată “este estimată la între 1,5 şi două miliarde de euro”, a precizat el, subliniind că firme greceşti, dar şi israeliene sau canadiene sunt interesate.

Climatul însorit din Grecia este considerat foarte favorabil pentru dezvoltarea acestei culturi, după cum atestă de altfel şi descoperirea de către poliţie a unor plantaţii ilegale de canabis în mediul rural.

Anul trecut, guvernul a autorizat, în anumite condiţii, importul anumitor produse farmaceutice pe bază de canabis medicinal, precum şi cultura de cânepă sau Cannabis sativa în scopuri industriale.

Cânepa poate fi utilizată în construcţii, textile, papetărie, alimentaţie sau chiar în fabricarea de materiale compozite. În jur de zece ţări din UE au autorizat cultivarea canabisului în scopuri medicinale, notează AFP, citată de Agerpres.


Ultimele stiri
SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…