Confidenţialitate


Grecia are un nou ministru de finanțe


Grecia are un nou ministru de finanțe

Euclid Tsakalotos îi ia locul lui Yanis Varoufakis, care a demisionat astăzi, afirmând că partenerii europeni nu doresc prezenţa sa la reuniunile Eurogrup.

Tsakalotos, în vârstă de 55 de ani, s-a născut în oraşul olandez Rotterdam.

Euclid Tsakalotos a absolvit Colegiul pentru Studii Economice al Universităţii Oxford, iar în anul 1989 a obţinut titlul de doctor în economie.

În ultimele luni, economistul a devenit coordonatorul negocierilor cu creditorii internaţionali.

Tsakalotos este membru al formaţiunii de extremă-stânga Syriza de aproape zece ani şi este deputat din 2012.

Descris drept “creierul din spatele politicilor economice ale partidului Syriza”, Tsakalotos a scris şase cărţi, abordând inclusiv cauzele crizei economico-financiare din Grecia.


Ultimele stiri
ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…