Confidenţialitate


Google risca o amenda de 6 miliarde de dolari


Plângerea Comisiei Europene se referă la căutarea unor produse pe internet, scriu jurnaliștii Financial Times. Compania Google ar putea fi acuzată că a afectat afacerile altor site-uri de cumpărături online. Astfel, atunci când cauți un produs, Google afișează, în primul rând, site-urile care au plătit companiei pentru publicitate și, sub acestea, pe cele care au fost cele mai accesate de utilizatori.

Gigantul american va avea la dispoziție 10 săptămâni pentru a răspunde acuzațiilor aduse de Comisia Europeană, iar reprezentanții companiei vor fi audiați pentru a-și spune punctul de vedere.

Comisia Europeană poate cere companiei americane să își modifice practicile folosite în afaceri. În plus, riscă o amendă de 10% din veniturile sale anuale, adică de peste 6 miliarde de dolari, raportat la veniturile obținute în 2014.

Comisia Europeană a început investigațiile în acest caz în urmă cu 5 ani. Google a fost pe punctul de a încheia o înțelegere anul trecut, dar acordul a picat din cauza opoziției Franței și Germaniei.

Tot astăzi, comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager ar putea anunța și inițierea unei investigații formale împotriva Google, în ceea ce privește sistemul de operare Android pentru smartphone-uri. Comisia va verifica dacă gigantul american impune condiţii necompetitive producătorilor de telefoane inteligente și ar fi favorizate astfel aplicaţii, (precum Youtube) produse de compania americană. Google a respins însă acuzațiile și a precizat că Android este o platformă deschisă, distribuită gratuit.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează