Confidenţialitate


Google a concediat, în ultimii doi ani, 48 de angajaţi acuzați de hărțuire sexuală


Google a concediat, în ultimii doi ani, 48 de angajaţi acuzați de hărțuire sexuală

Google a concediat, în ultimii doi ani, 48 de angajaţi, printre care şi 13 persoane cu funcţie de conducere, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală, a anunţat directorul general al companiei, Sundar Pichai, într-o scrisoare destinată salariaţilor, relatează vineri dpa.

“În ultimii doi ani, 48 de persoane au fost concediate în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, incluzând 13 manageri sau persoane cu funcţii de nivel superior”, potrivit unui e-mail trimis angajaţilor semnat de Pichai şi de vicepreşedinta departamentului de resurse uman, Eileen Naughton, şi furnizat dpa de un purtător de cuvânt al companiei.

“Niciuna dintre aceste persoane nu a primit un pachet compensatoriu”, se mai spune în document.

Gigantul IT susţine, de asemenea, că “a luat măsuri din ce mai dure în ceea ce priveşte comportamentul inadecvat al persoanelor aflate în funcţii de conducere”.

E-mailul a fost trimis ca răspuns la un articol apărut în New York Times care susţine că Google l-ar fi concediat în 2014 pe creatorul Android, Andy Rubin, pe motive de hărţuire sexuală şi că încă îi mai plăteşte compensaţii de 90 de milioane de dolari.

Pichai şi Naughton au mai precizat în e-mail că articolul din Times a fost “dificil de citit”.

“Vrem să vă asigurăm că analizăm fiecare plângere referitoare la hărţuirea sexuală sau comportament inadecvat, cercetăm şi luăm măsuri”, se mai precizează în e-mail.


Ultimele stiri
Mircea Abrudean, propus ministru de Interne în Cabinetul Mureșan, aviz favorabil după audieri. Violența domestică și traficul de…

Dâmbovița: Producătorii din Lungulețu se confruntă cu o cerere în scădere. Unele legume se vând la prețuri de…

Bill Gates avertizează că inteligența artificială ar putea provoca un miliard de decese. Cofondatorul Microsoft cere măsuri |…

Celine Dion, apariție surpriză la Săptămâna Modei de la Paris. Artista a cântat pe podium piesa „I’m alive”…

Franța: Protestele elevilor au dus la violențe și la reținerea a peste 160 de persoane. Tinerii cer resurse…

Ilfov: Autoritățile nu declară stare de alertă la Sintești, așa cum a cerut ministra interimară a Mediului. Președintele…

România, învinsă de Bosnia cu 4-2 în Liga Națiunilor. Hagi: „Eu sunt principalul vinovat” | AUDIO

Bărbatul suspectat că și-a ucis iubita în Vâlcea și i-a aruncat cadavrul în râul Olt, prins în Elveția,…

Decizie pentru Călin Georgescu, așteptată la Curtea de Apel București, după ce a fost lăsat sub control judiciar…

Tulcea: Dronă detectată, azi-noapte, lângă Isaccea. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate pentru monitorizare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează