Confidenţialitate


Girafele, o specie amenințată cu dispariția


Girafele, o specie amenințată cu dispariția

Girafele sunt amenințate cu dispariția, în condițiile în care numărul acestora a scăzut cu aproximativ 40% în ultimele trei decenii, a informat astazi Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, citată de BBC.

În acest context, girafele au fost introduse pe Lista Roșie a organizației, ca specie “vulnerabilă”.

Aceste animale sunt amenințate de vânătoarea ilegală, de tulburările civile, de mine și de extinderea fermelor, potrivit organizației non-guvernamentale cu baza în Elveția. În prezent, mai puțin de 98.000 girafe au rămas în Africa.

Mai multe specii de păsări au intrat, de asemenea, pe Lista Roșie actualizată, realizată de organizație. Printre acestea se numără papagalul gri african, care se afla în categoria speciilor vulnerabile și a fost trecut în rândul speciilor confruntate cu un risc pronunțat de dispariție.

În plus, soiuri sălbatice de plante folosite în alimentație, cum ar fi orzul, ovăzul, floarea-soarelui și mango au fost la rândul lor incluse pe listă.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează