Confidenţialitate


George Enescu


George Enescu

Compozitorul George Enescu s-a născut în 1881, la Liveni, în județul Botoșani. Era al optulea copil al familiei, însă niciunul dintre frații săi nu au apucat vârsta adolescenței.

Pe când avea 3 ani, George Enescu a auzit un taraf și a doua zi, a încercat să reproducă muzică auzită. Un an mai tâziu, a început să cânte la vioară și primul său dascăl a fost lăutarul Lae Chioru. De fapt, muzica populară ascultată în anii copilăriei îi va influența decisiv compozițiile viitoare, dar vom ajunge și acolo imediat.

Copil genial al muzicii, George Enescu a urcat pe scena prima oară pe când avea 6 ani și cam tot pe atunci a început să compună. Un an mai tâziu a fost admis la Convervatorul de la Viena, pe care l-a terminat când avea doar 13 ani. Se înscrie și la Conservatorul din Paris și la 17 ani compune “Poema Română”.

Influențele muzicii populare erau evidente în creațiile sale, dar opiniile lui George Enescu despre folclorul românesc erau cel puțin interesante. Ajuns la maturitate, avea să spună că “Doina noastră nu este decât un amestec de motive arabe, ruse şi ungureşti. (…) După cum sângele nostru este un amestec din toate soiurile de neamuri care au trecut prin această parte a Europei, tot aşa şi muzica noastră naţională a păstrat accente, răsunete, influenţe din cântecele acelor popoare. De aceea cântecele noastre naţionale au o bază orientală. (…) Dorul îmi pare singura caracteristică orginală a cântecelor româneşti.”

George Enescu era invitat în mod frecvent la Palatul Peleș, unde susținea recitaluri private pentru Familia Regală. Susținea concerte în toată Europa și în Statele Unite, dar nu a neglijat nici partea de creație. În 1936 a avut loc premiera operei “Oedip”, la care Enescu lucrase vreme de un deceniu și pe care i-o dedicase celei care avea să îi fie soție.

După instaurarea dictaturii comuniste, George Enescu s-a autoexilat la Paris. S-a stins din viață pe 4 mai 1955 și a fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…